Melodia curentă

Titlu

Artist


Patru case din Dolheştii Mici, afectate de un puternic incendiu (video)

Scris de pe mai 26, 2021

Un puternic incendiu a izbucnit marţi, 25 mai, în satul Dolheștii Mici, unde patru case au fost cuprinse de flăcări. Vântul puternic și dispunerea apropiată a clădirilor au favorizat extinderea focului, care a produs pagube importante.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la subunitățile din Dolhasca, Fălticeni și Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Dolhasca, Baia și Cornu Luncii, în total cu 7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, ardeau anexe și locuința dintr-o gospodărie, iar flăcările s-au extins în scurt timp și la alte trei case.

„Incendiul a izbucnit la tabloul electric al gospodăriei, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Vântul puternic și dispunerea apropiată a clădirilor, majoritatea construcții din lemn, au favorizat dezvoltarea și propagarea flăcărilor cu rapiditate”, a transmis locotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.

În gospodăria unde a izbucnit incendiul au ars un garaj și o anexă din lemn pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, acoperișul casei de locuit pe 130 metri pătrați, bunuri casnice, materiale de construcții, echipamente electrice, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, circa 3 metri cubi de cherestea și alte bunuri. Flăcările au distrus și acoperișul unei locuințe învecinate pe 70 de metri pătrați. De asemenea, alte două case au fost afectate. La prima a fost deteriorat lambriul din plastic, cu care era placată fațada, pe aproximativ 40 de metri pătrați, și trei ferestre. La a doua locuință a fost afectat acoperișul pe o suprafață de 5 metri pătrați.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru trei persoane, un bărbat de 77 de ani și două femei de 38, respectiv 79 de ani, care au suferit atacuri de panică.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *