Melodia curentă

Titlu

Artist


Incendiu puternic într-o gospodărie din Siret

Scris de pe mai 25, 2021

Un puternic incendiu izbucnit luni după-amiază (24 mai), în oraşul Siret, a distrus o anexă gospodărească și a afectat casa de locuit. La sosirea pompierilor militari ai Gărzii de Intervenție Siret, flăcările se manifestau violent la anexa din lemn, operaţiunea de stingere durând aproape cinci ore.

Pompierii transmit că au ars acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, și pereții construcției, pe aceeași suprafață. Au mai ars bunuri casnice, aparatură electrocasnică, materiale textile, circa 10 metri cubi lemn de foc, 5 metri cubi de cherestea. În cazul locuinţei, s-au degradat parțial pereții și acoperișul, precum şi mai multe bunuri din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrice lăsate sub tensiune, au transmis pompierii militari suceveni.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *