Current track

Title

Artist


Băcăuanul Tiberiu Căpușă, convocat ÎN PREMIERĂ la Naționala mare a României!

#Postat de on mai 21, 2021

Fotbalistul băcăuan Tiberiu Căpușă a fost convocat, în premieră, la Naționala mare a României, și este, fără îndoială, surpriza pregătită de selecționerul Mirel Rădoi pentru meciurile de luna viitoare cu Giorgia și Anglia. În vârstă de 23 de ani, Tiberiu Căpușă este fiul unui cunoscut atacant de acum două decenii, Giani Căpuşă, care a jucat în principal la FCM Bacău, dar şi la Poli Iaşi sau FC Vaslui.

Tiberiu Căpuşă s-a născut la Bacău şi a început să se remarce la Academia Hagi. El a fost cedat în 2018 la Universitatea Cluj, iar din 2020 joacă la Chindia Târgovişte. Fost internaţional U17 şi U18 al României, Căpuşă aparţine încă de Viitorul Constanţa, iar în prezent este cotat la 450 de mii de euro, potrivit telekomsport.ro.

Căpuşă are 1.83 înălţime şi a fost titular de drept în sezonul foarte bun al Chindiei din acest campionat. Fundaşul dreapta a bifat 36 de meciuri pentru Chindia, dintre care trei în Cupa României. A marcat un gol şi a oferit două pase decisive pentru coechipierii săi. El poate evolua atât ca fundaş central, cât şi ca fundaş stânga. Cele mai multe mecuri însă le-a bifat în poziţia sa de bază, fundaş dreapta. 

Lotul României convocat de Mirel Rădoi

România dispută în perioada următoare două partide amicale, cu Georgia (2 iunie – Ploiești) și Anglia (6 iunie – Middlesbrough).

Pentru acțiunea care va începe săptămâna viitoare în cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia, selecționerul Mirel Rădoi a convocat 25 jucători.

Cei 25 de tricolori convocați

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Andrei Vlad (FCSB 0/0);

FUNDAȘI: Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 62/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0), Deian Sorescu (Dinamo București, 0/0), Tiberiu Căpușă (Chindia Târgoviște 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0);

MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 28/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 45/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 16/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 47/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Constantin Budescu (Damac/Arabia Saudită, 12/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 0/0), Olimpiu Moruțan (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 8/1), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 12/2);

ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 43/13), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 17/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0)

Din motive medicale, nu au putut intra în calcule pentru această acțiune Ionuț Radu, Alin Toșca, Valentin Mihăilă, Dennis Man, George Pușcaș, Florin Andone.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *