Melodia curentă

Titlu

Artist


Bacău: O felicitare trimisă cu o săptămână înainte de Paști a ajuns după trei săptâmâni la destinatarul aflat la 20 de kilometri

Scris de pe mai 15, 2021

Dacă până nu cu mult timp în urmă CFR Călători deținea recordul la întârzieri, acum Poșta Româna vine vijelios din urmă. A simțit-o pe propria piele un băcăuan, inginer pensionar, care a trimis o felicitare de Paști cu o săptămână înainte, să fie sigur că ajunge, unei familii care locuiește în Berești Bistrița, localitate situată la doar 20 de kilometri de Bacău. Felicitarea a ajuns însă abia joi, 13 mai, după trei săptămâni de la expediere.

„Poșta Română m-a făcut astăzi fericit. După aproape trei săptămâni, felicitarea trimisă de Sfintele Paști unei familii aflate la 20 de kilometri depărtare de Bacău a ajuns, în sfârșit, la destinație. Mă bucur mult că măcar a ajuns înainte de sărbătoarea Înălțării Domnului. În cât timp ajungea prin serviciile de curierat rapid?”, se întreabă inginerul pensionar, expeditorul felicitării buclucașe.

Și doamna căreia îi erau adresate urările pascale a fost mirată de rapiditatea cu care s-a mișcat Poșta Română.  „Știam că trebuia să primesc felicitarea și mereu o întrebam pe poștăriță, care îmi este și rudă. Abia joi seara a apărut la poartă, fericită, la aproape două săptămâni de la Paști”, ne-a spus femeia. Ea mai spune că nu este prima oară când se întâmplă să mai întârzie corespondența, dar că niciodată nu a durat așa de mult: „mai repede vin din Italia decât din România”.

În ciuda acestui inconvenient, inginerul pensionar spune că se încăpățânează și va trimite, în continuare, celor mai vârstnici decât el, felicitări tipărite. Doar că, de acum înainte, va scrie felicitările cu trei săptâmâni înainte, ca să nu pice într-un moment nepotrivit.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *