Melodia curentă

Titlu

Artist


Cursuri de formare profesională pentru agricultorii care doresc să obțină fonduri europene

Scris de pe mai 14, 2021

Direcția pentru Agricultură Suceava a început înscrieri pentru cursuri de formare profesională în specializările crescător de animale, pomicultor și legumicultor. Durata unui curs este de 360 de ore, iar la final se eliberează certificat de calificare de nivel 2 însoțit de suplimentul descriptiv. Certificatele eliberate după urmarea acestor cursuri îi ajută pe fermieri să acumuleze puncte atunci când depun proiecte pentru accesarea fondurilor europene, pentru angajare în domeniul agricol, dar și pentru a obține ajutoarele importante de la stat în cadrul programelor derulate de Direcția pentru Agricultură Suceava.

Directorul executiv al instituţiei, Claudia Gogu, a declarat că sunt începute deja două serii la cursul de crescător de animale, iar pentru celelalte două se așteaptă încă solicitări pentru formarea unei serii. La înscriere este nevoie de cerere (ce poate fi descărcată de pe site-ul instituţiei), precum şi de copii de după cartea de identitate, certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, precum și de copia după actul de studii. Se cere un nivel minim de școlarizare de 8 clase.

Absolvirea unui astfel de curs este importantă pentru cei care intenționează să acceseze fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), deoarece asigură punctaj suplimentar în dosarul de eligibilitate. De menţionat că, începând cu anul 2021, se pot obţine până la 100.000 de euro prin linia de finanțare „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Cursurile de calificare profesională mai asigură punctaj și la alte tipuri de fonduri prin PNDR, investiții în exploatații agricole, echipamente ferme, procesare legume, pomicultură.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *