Melodia curentă

Titlu

Artist


14 mai 2017: a murit actrița Tatiana Iekel, mama actorului și regizorului Florin Piersic Jr.

Scris de pe mai 14, 2021

Tatiana Iekel, prima soție a actorului Florin Piersic, ( născută la 10 octombrie 1932, Iași, decedată în 14 mai 2017 ) a lăsat în urmă amintirea unor roluri memorabile, deopotrivă în teatru şi film, dar şi imaginea unui om frumos şi discret până în ultima zi a vieţii sale.
Tatiana Iekel a fost repartizată la Teatrul Mic imediat cum a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale. Aici a jucat fără întrerupere, cu mare dragoste şi un talent inegalabil, până la vârsta pensionării.

Pe scena Teatrului Mic şi Foarte Mic însumează peste 70 de roluri, pline de substanţă şi apreciate foarte mult de publicul românesc. Ultimul personaj în chipul căruia a fost distribuită pe scena Teatrului Mic, Evelyn Thomas, a fost în spectacolul Cum gândeşte Amy, regizat de Cătălina Buzoianu (2005).
Tatiana Iekel a interpretat-o pe Evelina în filmul Sieranevada (2016), regizat de Cristi Puiu, rol pentru care a primit o nominalizare la Premiile Gopo la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar.

Roluri interpretate

  • 1952: Micii burghezi (regia Sorana Coroamă-Stanca) – Svetaeva
  • 1953: Nepoții gornistului (regia Sorana Coroamă Stanca) – Simina
  • 1953: Iașii în carnaval (regia Marietta Sadova, Gabriel Negri) – A doua mască
  • 1954: A fost odată (regia Ghebal Georgescu) – Ilenuța
  • 1954: Mincinosul (regia Ion LucianRodica Gheorghiu) – Colombina
  • 1954: Răsare soarele (regia Dinu Negreanu) – Mura
  • 1956: Nota zero la purtare (regia Ion Lucian) – Mariana Pleșoianu
  • 1956: Patriotica română (regia Marietta Sadova) – Dactilografa
  • 1957: Monserrat (regia D. Neleanu) – Mama
  • 1957: Noi, cei fără de moarte (regia Mihai Raicu) – Margareta Ciuc
  • 1957: Seara răspunsurilor (regia Ghebal Georgescu) – Dana Pascal
  • 1957: Acolo departe (regia Mihai Raicu) – Ioana
  • 1958: În căutarea bucuriei (regia Ion Gheorghiu – Tatiana
  • 1958: Zboară cocorii (regia Mihai Raicu – Veronica Bogdanovna
  • 1959: Ferestre deschise (regia Horea Popescu – Vica
  • 1959: Fotoliu 16 (regia Marcel AnghelescuColette Corbu) – Iulia Trepetova
  • 1959: Scurtă convorbire (regia Mihai Raicu) – Ludmila
  • 1959: Brigada I de cavalerie (regia Radu PenciulescuRadu Dunăreanu – A doua consomolistă
  • 1960: Secunda 58 (regia Radu Dunăreanu) – Domnica Rotaru
  • 1961: Prima întâlnire (regia Ion Cojar) – Marina
  • 1961: Marele fluviu își adună apele (regia D. Neleanu) – Caterina
  • 1961: Pigulete plus cinci fete (regia Ion Lucian) – Irina Aioanei
  • 1962: În fiecare seară toamna (regia Venelin Tankov) – Elena
  • 1962: Logodnicul de profesie se-nsoară (regia Radu Penciulescu) – Kamila Sipkova
  • 1963: Ocolul pământului (regia Radu Penciulescu) – Animatoare
  • 1964: Oricât ar părea de ciudat (regia Radu Penciulescu) – Letiția Dinu
  • 1965: Jacques Prevert (regia Radu Penciulescu)
  • 1965: Cu tot soarele pe masă (regia Mihai Dimiu) – Femeia
  • 1966: Amoor (regia Dinu Cernescu) – Ellen Manville
  • 1966: Simple coincidențe (regia Ion Cojar)
  • 1967: Bătrânele și marea (regia Iannis Veakis) – Una dintre bătrâne
  • 1967: Vreți să jucați cu noi? (regia D. Neleanu) – Guliță
  • 1968: Baltagul (regia Radu Penciulescu) – Nevasta lui David
  • 1968: Bufonul (regia Valeriu Moisescu) – Orsita
  • 1968: Ofițerul recrutor (regia Valeriu Moisescu) – Rose
  • 1969: Carlota (regia D. Neleanu) – Carlota
  • 1970: Emigrantul din Brisbane (regia Valeriu Moisescu) – Laura
  • 1970: Don Juan moare ca toți ceilalți (regia Emil Mandric) – Maria Magdalena
  • 1971: Cum se jefuiește o bancă (regia Mihai Berechet) – Regina
  • 1971: Ape și oglinzi (regia Ion Cojar) – Mătușa Elisabeta
  • 1971: Timp și adevăr (regia Ion Cojar) – Anca Cernat
  • 1972: Vicleniile lui Scapin (regia Iulian Vișa) – Geronte
  • 1972: Simfonie pentru destinul meu (regia Ion Cojar) – Diriginta
  • 1972: Testamentul câinelui (regia Sorana Coroamă Stanca) – Preamilostiva doamnă
  • 1973: Philadelphia ești a mea (regia Sorana Coroama Stanca) – Lizzy Sweeney
  • 1974: Viața e ca un vagon (regia Ion Maximilian) – Tereza Schoner
  • 1975: Cu cărțile pe față (regia Sorana Coroamă Stanca) – Adela
  • 1975: Galileo Galilei (regia D. Neleanu) – Doamna Sarti
  • 1976: Rața sălbatică (regia Sorana Coroamă Stanca) – Doamna Sorby, menajera
  • 1976: Vara trecută la Ciulimsk (regia D. Neleanu) – Ana Horosih
  • 1977: Rețeta fericirii (regia Aurel Baranga) – Aurora
  • 1977: Omul, continuați să puneți întrebări (regia Laurențiu Azimioară)
  • 1978: Unchiul Vanea (regia Laurențiu Azimioară) – Marina
  • 1978: Nebuna din Chaillot (regia Silviu Purcărete) – Gabrielle
  • 1979: Pluralul englezesc (regia Sanda Manu) – Jane Hopcroft
  • 1979: Zbor de sticleți (regia Dem Rădulescu) – Amandina
  • 1979: Minetti (regia Anca Ovanez-Doroșenco) – Doamna în roșu
  • 1980: Copiii lui Kennedy (regia Dragoș Galgoțiu) – Wanda
  • 1981: Niște țărani (regia Cătălina Buzoianu) – Tudora
  • 1982: Politica (regia Silviu Purcărete) – Bătrâna
  • 1983: Richard al III-lea (regia Silviu Purcărete) – Margaret
  • 1983: La cincizeci de ani ea descoperă marea (regia Dragoș Galgoțiu) – Mama
  • 1984: Trestia gânditoare (regia Silviu Purcărete) – Bătrâna
  • 1984: Romanță târzie (regia Cristian Hadji-Culea) – Maria
  • 1986: Bărbatul și …femeile (regia Nae Caranfil) – Ana Iulievna, Funcționara, Augusta Gurievna, Akulevici, Călătoarea, Maria Istomina, Vera Andreevna, Directoarea
  • 1986: Aventura unei arhive (regia Silviu Purcărete) – Bătrâna
  • 1986: Ana-Lia (regia Dominic Dembinski) – Lia
  • 1995: Cercul (regia Dragoș Galgoțiu) – Prostituata

Filmografie

Tatiana Iekel a fost căsătorită cu Florin Piersic (1960–2017)

A fost și rămâne mama lui Florin Piersic junior.

Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *