14 mai 1981. Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a ajuns în Cosmos
#Postat de Carmen Vintu on mai 14, 2021
Dumitru Dorin Prunariu (n. 27 septembrie 1952, Brașov) este singurul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a devenit primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic.
A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic. A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS).
Pasiunea lui Prunariu pentru zbor s-a manifestat încă din copilărie, așa cum declară într-un interviu: „De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii și simțeam că plutesc peste munți, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălțimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos”, a declarat Prunariu.
Dumitru Prunariu a fost al 103-lea om care a zburat în spaţiu, în urmă cu patru decenii, când România a devenit al 11-lea stat din lume care a avut proprii cosmonauţi/astronauţi. În prezent, totalul este de 580 de oameni din 38 de ţări.