Și-a bătut tatăl pentru că i-a reproşat că bea prea mult
#Postat de Catalin Cojocaru on mai 6, 2021
Tatăl a fost bătut de fiul său, de 27 de ani, după o ceartă ”alimentată” de aburii alcoolului. Când victima, în vârstă de 61 de ani, a scăpat din mâinile celui pe care l-a crescut a sunat la 112.
Totul s-a întâmplat în comuna Scorțeni, în a treia zi de Paște
”Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Scorţeni au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat de 61de ani este lovit și amenințat de fiul său. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la domiciliul celor doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia tânărul de 27 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi lovit și amenințat tatăl”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bacău
S-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei și s-a stabilit că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Astfel, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele fiului, de 27 de ani. Totodată, tânărul s-a ales și cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.