Melodia curentă

Titlu

Artist


Încep înscrierile pentru titularizarea în învăţământ. Dascălii suceveni au la dispoziţie trei centre

Scris de pe mai 6, 2021

Săptămâna viitoare încep înscrierile pentru concursul național de titularizare pe post a cadrelor didactice. Oferta judeţului Suceava cuprinde 142 de posturi vacante titularizabile, cu viabilitatea de cel puțin 4 ani, 497 de posturi complete cu viabilitatea sub 4 ani și 333 de catedre incomplete. Dosarele de înscriere vor putea fi depuse în perioada 11-17 mai, în cele trei centre din judeţ anunţate de Inspectoratul Școlar Suceava.

Unul dintre acestea este la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, unde se pot depune dosare pentru posturile de educatoare, învățători, istorie, geografie, limba și literatura română, limbi moderne și limbi materne. La cel de-al doilea centru, de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, își vor înregistra dosarele candidații pentru posturile de arte, biologie, chimie, fizică și matematică. Cel de-al treilea centru este la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, unde sunt așteptați candidații care vor să se înscrie pentru ocuparea catedrelor de discipline tehnice, informatică, socio-umane, educație fizică, religie și a posturilor din învățământul special, din cluburi școlare sportive și din palate și cluburi ale copiilor.

Până în data de 21 mai vor fi afișate listele cuprinzând candidații înscriși pentru concursul de titularizare și graficul privind susținerea probelor și a inspecțiilor speciale la clasă. Pe 21 iulie va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național de titularizare.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *