Current track

Title

Artist


Autobasculantă încărcată cu pietriş, la un pas să intre într-o casă din Frasin

Written by on mai 5, 2021

O autobasculantă încărcată cu pietriş a fost la un pas de a dărâma peretele unei case din Frasin, după ce a ieşit în afara părţii carosabile şi a trecut peste trotuar.  Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă, 5 mai, pe drumul european 58 care leagă Moldova de Ardeal.

Mașina de mare tonaj s-a răsturnat într-o parte, iar șoferul a necesitat îngrijiri medicale. Conștient și cooperant, acesta a fost transportat la spital. La fața locului au fost trimiși pompierii militari cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, dar și cu un echipaj de ambulanţă.

Deocamdată, nu se cunosc cauzele acestui incident, dar cercetările continuă pentru a se afla motivele pentru care șoferul nu a mai putut stăpâni autobasculanta. Un stâlp de iluminat a fost pus la pământ de-a latul drumului european, iar circulația a fost întreruptă.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *