Melodia curentă

Titlu

Artist


George Enescu(n. 19 august 1881, Botoșani, – d. 4 mai 1955, Paris), cel mai important muzician român

Scris de pe mai 4, 2021

George Enescu  a fost un compozitorviolonistpedagogpianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.

A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi.
La doar opt ani debuta ca violonist, iar la 11 ani urca pe scena de concert a sălii Bösendorfer din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului. Îi plăcea foarte mult studiul armoniei, astfel, că la această vârstă deja lucra pe forme precum: rondoul, sonata, variaţiunea. Surprinzătoarea polivalenţă a marelui artist a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit ”un Mozart român”, fiindcă stăpânea vioara şi pianul cu o maturitate şi o virtuozitate neverosimile pentru un copil.
Între anii 1895-1899, a studiat la Conservatorul din Paris.
În 1921, la 8 decembrie, a dirijat ”Lohengrin” de Richard Wagner, în cadrul spectacolului care a inaugurat Opera Română din Bucureşti. Până la plecarea din ţară, a concertat cu Orchestra simfonică ”George Enescu” din Iaşi (1918-1920) şi cu Filarmonica din Bucureşti (1920-1946), al căror dirijor era.
În a doua parte a vieţii sale, George Enescu s-a dedicat pedagogiei. A susţinut cursuri la Conservatorul de Muzică, dar şi în străinătate, ca profesor de interpretare muzicală, la mari instituţii din Franţa, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), şi ca profesor de compoziţie, la Universitatea Harvard (SUA).
 În toamna anului 1946 a părăsit România, stabilindu-se în Franţa, la Paris, unde, în 1954, a terminat ”Simfonia de cameră pentru 12 instrumente solo, op.33”. S-a stins din viaţă la 4 mai 1955, în apartamentul său din Paris, fiind înmormântat la 7 mai, în Cimitirul ”Pere Lachaise”, din capitala Franţei. După moartea sa a fost inaugurat, în Bucureşti, în 1956, Muzeul ”George Enescu”, în clădirea din Calea Victoriei, unde a locuit un timp marele muzician, iar la 4 septembrie 1958, a avut loc tot la Bucureşti, deschiderea solemnă a primului Concurs şi Festival Internaţional ”George Enescu”.
Recunoaşterea lui George Enescu ca muzician complex şi complet a fost întărită şi prin alegerea sa ca membru al unor importante instituţii din lume: membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris (1929), al Academiei ”Santa Cecilia” din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Praga (1937); membru titular onorific, în Academia Română (din 12 aug. 1948).

Opere

  • Oedip – tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond Fleg, Op. 23 (1910-1931)

Simfonii

  • Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)
  • Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)
  • Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)

Alte lucrări orchestrale

Muzică de cameră

Cvartete pentru coarde
  • Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)
  • Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)
Sonate
  • Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)
  • Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)
  • Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor „în caracter popular românesc”, Op. 25 (1926)
  • Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)
  • Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)
Alte lucrări de cameră
  • Octet pentru coarde în Do major, Op. 7 (1900)
  • Cantabile și presto pentru flaut și pian (1904)
  • Dixtuor în Re major pentru suflători, Op. 14 (1906)
  • Concertstück pentru violă și pian (1906)
  • Légende pentru trompetă și pian (1906)
  • Cvartet pentru pian nr. 1 în Re major, Op. 16 (1909)
  • Impressions d’Enfance (Impresii din copilărie) pentru vioară și pian, Op. 28 (1940)
  • Cvintet pentru pian în La minor, Op. 29 (1940)
  • Cvartet pentru pian nr. 2 în Re minor, Op. 30 (1943-1944)
  • Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Op. 33 (1954)
Muzică pentru pian
  • Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor „în stil vechi”, Op. 3 (1897)
  • Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)
  • Suita pentru pian nr. 3 (Pieces impromptues), Op. 13 (1913-1916)
  • Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)
  • Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)
Taguri

Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Citește și