Melodia curentă

Titlu

Artist


După 117 ani, grădina zoologică din Piatra Neamț se închide

Scris de pe mai 4, 2021

Grădina zoologică din Piatra Neamț se închide după 117 ani la o inițiativă a primarului Andrei Carabelea, care a întrebat localnicii dacă își mai doresc ca această grădină zoologică să funcționeze. Acesta a făcut un sondaj pe internet, iar aproape 70% au cerut să se închidă grădina zoologică. Oamenii au fost impresionați de acest caz, așa că au decis că nu mai vor să vadă animalele în cuști. Cele 200 de animale, printre care ratoni, o maimuţă, lame, păuni, râși, dar și iepuri şi capre, vor fi preluate de ONG-uri pentru protecția animalelor, iar din august vor începe o viață nouă. În locul grădinii zoologice din Piatra Neamţ se va amenaja un parc public.

Cei aproape 200 de locatari ai gradinii zoologice vor fi preluati de ONG-uri pentru protectia animalelor si vor începe o viată mai bună, din august. Imaginile sfâşietoare cu ursoaica Ina, care continua să se învârtă și în libertate, ca-ntr-o închisoare imaginară, după 20 de ani petrecuți în cușca de la zoo din Piatra Neamţ, l-au determinat pe Andrei Carabelea, primarul oraşului, să propună desfiinţarea grădinii zoologice. În februarie, edilul a organizat un sondaj de opinie pe reţelele sociale. Aproape 70% dintre respondenţi au cerut închiderea grădinii unde sunt găzduiţi acum ratoni, o maimuţă, lame, păuni, râși, dar și iepuri şi capre. Săptămâna trecută, consiliul local şi-a dat acordul.

Sursa foto: europafm.ro

Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamţ.: „La desfiinţarea acestei grădini zoologice a dus doar conştiinţa, nu doar a mea, ci a întregii comunităţi şi a majorităţii consiliului local. Ne aducem aminte acele imagini care ne-au cutremurat, alertându-ne ca această grădină zoo a lăsat o amprentă negativă asupra animalelor care au vieţuit în ea. Ne aducem aminte imaginile cu ursoaica Ina care se învârtea în doi metri pătraţi”.

Iniţiativa a fost susţinută şi de activiştii de mediu. Gabriel Păun, președintele Agent Green România: „Sunt animale sălbatice din multiple specii care au nevoi conform necesitaţilor fiziologice ale speciilor lor şi comportamentului lor. Și aceste condiţii nu puteau fi respectate. De exemplu, râsul care se găseşte acolo, două exemplare, are nevoie de sute de hectare pentru habitat, ori acolo vorbim de câţiva metri pătrați într-o cuşcă. Sunt animale care suferă teribil. Au început să manifeste sterotipuri în care se învârt în cerc în căutarea de mai mult spaţiu”.

Din luna august, cele 174 de animale vor fi relocate. „Imediat ce am lansat acel sondaj de opinie, m-au contactat mai multe organizaţii din ţară şi din străinătate, care ne-au asigurat că dacă noi vom reuşi să închidem grădina zoo, ei ne vor asigura asistenţa tehnică şi profesională în sensul transferării optime a animalelor. Nu am nicio îndoială că fiecare animal îşi va găsi o soartă mai bună” a declarat pentru stirileprotv.ro primarul Andrei Carabelea.

Numeroşi localnici aprobă decizia primăriei, dar alţii văd desfiinţarea grădinii zoologice ca pe-o pierdere.

Localnică: „Aia nu e gradină zoologică, este închisoarea animalelor şi copiii trebuie să vadă animalele libere şi fericite, nu băgate între sârme acolo. Nepoţeii nici nu vor să meargă acolo. Nu vor. Nepoţeii mei au milă de animale”.

Localnic: „Animalele de acolo sunt ca în închisoare, chinuite pur şi simplu”.

Localnică: „În fiecare an venim de 2-3 ori şi ne pare foarte rău că îl desfiinţează. Foarte rău”.

Spaţiul în care funcţionează acum grădina zoologică din Piatra Neamţ va fi reamenajat şi va deveni parc public.

 


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *