Melodia curentă

Titlu

Artist


Biserica Ortodoxă Română confirmă că vrea ca toți creștinii să sărbătorească Paștile în aceeași zi. Biserica Ortodoxă Rusă se opune

Scris de pe mai 3, 2021


Din 2025, toți creștinii au putea sărbători în aceeași zi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos! Președintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, Cardinalul Kurt Koch, și-a arătat susținerea față de ideea ca ortodocșii și catolicii să lucreze la un acord asupra unei date comune pentru celebrarea Paștelui. Un reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol pe lângă Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a declarat că o dată comună pentru Paște ar putea fi un semn de „încurajare” pentru mișcarea ecumenică.

Patriarhia Română este de acord cu această propunere, dar se lovește de refuzul Bisericii Ortodoxe Ruse, precizează Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. „E vorba de o mâhnire în lumea creștină, de a nu sărbători împreună cea mai importantă sărbătoare creștină, este o problemă de calendar, nu de dogmatică. Decizia aceasta nu vine de la Biserica Ortodoxă Română, nu pentru că ea nu ar putea să facă lucrul acesta, ci pentru că pune deasupra acestei probleme problema unității ortodoxiei. Ortodoxia e preferabil să rămână unită în jurul celei mai importante sărbători.”, a declarat Vasile Bănescu la Digi 24.

O parte dintre bisericile ortodoxe, în frunte cu cea rusă, au refuzat să accepte schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. Bănescu spune că, deși Biserica Ortodoxă Română a făcut trecerea la calendarul gregorian, sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian și Paștele după cel iulian. Sursa:stiripesurse.ro


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *