Melodia curentă

Titlu

Artist


Vaslui: Măsuri de prevenire a incendiilor în lăcaşurile de cult

Scris de pe aprilie 30, 2021

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt ” al județului Vaslui au desfășurat în această perioadă mai multe acţiuni de control, informare preventivă şi asistenţă tehnică de specialitate la unitățile de cult din județul Vaslui.
Misiunile personalului Inspecţiei au urmărit prevenirea producerii unor situații de urgență, astfel încât slujbele religioase din perioada Sărbătorilor Pascale, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Pe timpul controalelor pompierii au verificat dacă sunt asigurate următoarele măsuri:
– stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase și menţinerea liberă a căilor de acces și evacuare;
– limitarea accesului credincioşilor în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată şi menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă;
– verificarea existenţei mijloacelor iniţiale de intervenție şi instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. şi a posibilităţilor de alimentare cu apă în caz de incendiu;
– stabilirea modalităţilor de alertare operativă a forţelor de intervenţie.
Au fost executate cinci controale, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Alexandru Vlahuță, Mănăstirea „Ștefan cel Mare și Sfânt” de pe Movila lui Burcel, Mănăstirea „Dimitrie Cantemir” din localitatea Grumezoaia, Mănăstirea „Schimbarea la față” din municipiul Huși, Complexul ecleziastic „Sfântul Ioan” din municipiul Vaslui.
Pricipalele nereguli constatate au constat în instalații electrice exploatate cu defecțiuni și improvizații, precum și stingătoare neverificate în conformitate cu normele tehnice în vigoare. La unele biserici nu era asigurat accesul autospecialelor către și/sau în incinta locațiilor, a fost semnalată exploatarea unor paratrăsnete fără a fi respectate reglementările tehnice specifice, precum și existența unor biserici care aveau uși cu deschidere spre interior.
  A fost asigurată asistența tehnică pentru șase obiective de cult și au fost efectuate exerciții de primă intervenție și evacuare cu personalul din lăcașele de cult.
Au fost înaintate recomandări către Episcopia Hușilor și către unitățile administrativ teritoriale, referitor la măsurile de apărare împotriva incendiilor care trebuiesc respectate premergător, pe timpul și la finalul slujbelor religioase, adunări la care este preconizată o afluență mare de persoane.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui face următoarele recomandări credincioșilor care vor participa la activitățile religioase din perioada prepascală și cele din noaptea Învierii Domnului:
– să nu blocheze cu autoturismele căile de acces din apropierea lăcașurilor de cult;
– să manevreze cu cu atenție lumânările și candelele;
– să nu lase lumânări aprinse sau candele în apropierea materialelor ușor combustibile;
– aprinderea și așezarea lumânărilor se face numai în locurile special amenajate în acest sens;
– după încheierea slujbei de Înviere să nu lase lumânările și candelele aprinse și nesupravegheate.
Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din judeţ au primit sarcini pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi primă intervenţie, la nevoie, în zona lăcaşurilor de cult.
În perioada Sărbătorilor Pascale, peste o sută de pompieri se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea eventualelor situații de urgență care se pot produce la nivelul județului Vaslui. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere. În noaptea de Înviere, în intervalul orar 22:00 – 03:00, pompierii vasluieni vor patrula în apropierea lăcașelor de cult din diverse localități.
Reamintim de asemenea, principalele reguli de protecție și prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2:
• purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;
• igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;
• evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim doi (2) metri față de persoanele din jurul nostru.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al judeţului Vaslui desfășoară permanent activități preventive, în scopul reducerii și limitării evenimentelor nedorite, respectiv informării și pregătirii populației asupra măsurilor și modului de comportare specifice tipurilor de riscuri.
Sursa: ISU Vaslui

Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *