Melodia curentă

Titlu

Artist


Un polițist aflat în timpul liber a prins un individ dat în urmărire generală

Scris de pe aprilie 28, 2021

Un bărbat din județul Bacău, pe numele căruia instanța de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat a fost depistat de un polițist aflat în timpul liber.

Marți, 27 aprilie, aflându-se în timpul liber, un polițist de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, a observat pe o stradă din Piatra Neamț, un bărbat având aceleași semnalmente cu ale unui tânăr în vârstă de  24 de ani, căutat la nivel național.

Acesta a solicitat sprijin, la fața locului deplasându-se imediat un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, tânărul fiind imobilizat și condus la sediul poliției.

Judecătoria Bacău a emis pe numele persoanei în cauză la data de 20 aprilie 2021, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, prin care era condamnat la 2 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 12/13 august 2015 împreună cu alte două persoane acesta a asigurat paza locului comiterii infracțiunii de furt calificat, în timp ce un alt tânăr a sustras o geantă cu documente prin geamul lăsat deschis al unei autoutilitare, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 1000 lei.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

„Căutat de polițiști pentru executarea unei condamnări la închisoare, pentru complicitate la furt calificat, un bărbat a fost văzut de colegul nostru, Marian, într-un supermarket din Piatra Neamț.
Ce a urmat? Acesta a fost imobilizat imediat de polițist, care, deși se afla în timpul liber, și-a îndreptat atenția asupra bărbatului, recunoscându-l din fotografiile cu persoane căutate.
Cumpărăturile au rămas în grija soției polițistului, iar bărbatul căutat, în grija acestuia, fiind predat colegilor din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț.
Încadrat din anul 2017, colegul nostru, Cucu Kamil Marian, este agent principal de poliție în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Piatra Neamț.
Îți mulțumim, Marian, pentru vigilență!” se menționează pe pagina facebook a Poliției Române.

Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *