Melodia curentă

Titlu

Artist


Percheziţii în judeţul Suceava, la o grupare specializată în contrabanda cu țigări

Scris de pe aprilie 28, 2021

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că în această dimineață, 28 aprilie, au loc 24 de percheziții domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracționale cu activități în sfera contrabandei cu țigări de proveniență extracomunitară. 21 de percheziţii au loc în judeţul Suceava, două în judeţul Vrancea şi una în Bihor.

IPJ Suceava a documentat activitatea infracțională a grupării în perioada 2020 – 2021. S-au au obținut probe că membrii grupării sunt implicați în activități ilicite de introducere în țară, depozitare, transport și comercializare a țigărilor de contrabandă. Urmează a fi puse în executare patru mandate de aducere.

Cauza este instrumentată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

La perchezițiile desfășurate și la celelalte activități procedurale participă 42 de polițiști din cadrul IPJ Suceava, jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău și polițiști din cadrul IPJ Vrancea și IPJ Bihor. Vom reveni cu amănunte.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *