Current track

Title

Artist


Noua secţie de pediatrie a Spitalului Municipal Rădăuţi va deveni funcţională pe 4 mai

#Postat de on aprilie 27, 2021

Noua secție de pediatrie a Spitalului Municipal „Sfinții doctori Cosma și Damian” din Rădăuți a fost inaugurată luni, 26 aprilie. Aceasta a fost amenajată la etajul V al unităţii spitaliceşti, etaj nou construit prin supraetajarea corpurilor A,B și C ale clădirii. Inaugurarea s-a făcut în prezența primarului Bogdan Loghin și a managerului spitalului municipal, Romeo Negruț.

Noua secție de pediatrie este dotată cu tehnică medicală de ultimă generație și care respectă toate normele europene ale anului 2021. Lucrările au costat aproape 16 milioane de lei şi au fost finanţate de Compania Națională de Investiții (CNI). Noua secţie de pediatrie va deveni funcțională începând cu data de 4 mai.

„Cred că 1.865 de metri pătrați de construcție, cu 30 de paturi pentru pacienți și 22 pentru însoțitori este un lucru foarte bun pentru Spitalul Municipal Rădăuţi. Lucrările sunt de calitate și, după cum se vede, secția arată impecabil”, a declarat primarul Bogdan Loghin.

La rândul său, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Romeo Negruț, a ținut să precizeze că investiţiile nu se vor opri aici: „Vom moderniza etajul întâi, secția de Chirurgie și Ortopedie. Urmează blocul operator și, nu în ultimul rând, etajul 3, boli interne, care din 1984 este neschimbat. Iar în spatele Spitalului Municipal „Sfinții doctori Cosma și Damian”, vom ridica un spital de Boli Infecțioase, de Pneumologie, o construcție cu parter, două etaje și mansardă, care se va realiza tot prin CNI”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *