Melodia curentă

Titlu

Artist


Premii pentru studenţii Universităţii Ştefan cel Mare, la un concurs naţional de inginerie

Scris de pe aprilie 26, 2021


Reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au cucerit două premii la cea de-a XII-a ediție a Concursului studențesc „Microcontrolere şi aplicaţii – Mihail Konteschweller”, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Iași. Concursul este finanțat și sprijinit de Ministerul Educației și de câteva firme, iar USV a participat cu trei proiecte ale studenților de la programele de licență din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

Premiul I a fost obținut de proiectul intitulat „Sistem de control cu MCU pentru proteze bionice”, realizat de Victor Cavca, Robert Geană și Nichita Luțenco, studenți în anul IV la Electronică aplicată. Premiul special Continental i-a revenit lui Marian Bejenar, student în anul I la programul de studiu Sisteme electrice, pentru proiectul „Sistem complex pentru detectarea incendiilor”.

Într-un comunicat transmis de USV se arată: „Premiile obținute de studenții suceveni sunt rezultatul preocupărilor și proiectelor dezvoltate în cadrul universității în domeniul ingineriei medicale, un domeniu de vârf, care înglobează noile tehnologii electronice și informatice”. În concurs au intrat echipe de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău și Universitatea Politehnică din Bucureşti.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *