Melodia curentă

Titlu

Artist


Controale la Verești, pentru prevenirea pestei porcine africane

Scris de pe aprilie 26, 2021


În cursul dimineții de duminică, 25 aprilie, în localitatea suceveană Verești au avut loc numeroase controale pentru prevenirea pestei porcine africane, combaterea transportului şi comertului ilicit cu suine sau produse de origine animală, produse agricole şi produse de proveniență extracomunitară. Echipa de control – care a avut în componenţă polițiști, jandarmi, medici veterinari ai Direcţiei Sanitare Vererinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava – a efectuat verificări la șapte societăți comerciale din localitate și la 49 de vehicule ce transportau porci vii.

Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 18 amenzi, în valoare totală de 6.205 lei. Dintre acestea, 11 sancţiuni sunt legate de nerespectarea măsurilor anti-Covid și doar una pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare.

Un bărbat din Cajvana, care transporta zece porci în vederea comercializării în piața din Verești, nu a putut prezenta niciun fel de document sanitar-veterinar, conform legislaţiei în vigoare. Bărbatul s-a ales cu o amendă de 1.200 lei.

De menţionat că în comuna Vereşti funcţionează una dintre cele mai mari pieţe din Moldova, unde duminica se deschide şi Piaţa Obor, în care se comercializează produse agricole, legume şi fructe, lactate, peşte, carne, dar şi animale vii.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *