Current track

Title

Artist


Cea mai mare investiție a mediului privat din Bârlad a demarat lucrările de amenajare

#Postat de on aprilie 20, 2021

Au  început lucrările la cel mai mare centru comercial din localitate: Retail Park Bârlad. Primarul Dumitru Boroș a avansat în conferința de presă susținută online pe 20 aprilie, ca termen de deschidere a acestui Centru Comercial „Value Center”, 1 decembrie anul acesta. De menționat că, odată cu eliberarea autorizației de construire investitorii și-au obținut de la Primăria Bârlad și certificatul de urbanism necesar continuării celorlalte lucrări.

Investiția a demarat imediat după ce a fost eliberată autorizația de construire. Dupa cum se știe, în zona de nord a municipiului, pe locul unor foste hale ale SC Rulmenți SA (Mașini Unelte și Scule – MUS), se vor ridica un Retail park (Dedeman și Carrefour) și un hipermarket (Kaufland), suprafața totală desfășurată pe care se va construi fiind de circa 9 hectare.  ,,Important este că această investiție va polariza toată zona municipiului Bârlad și va veni în întâmpinarea nevoilor a peste 200.000 de oameni din toată partea de sud a județului, dar și a celor din mai multe comune din județele învecinate Galați sau Bacău, aflate mai aproape de localitatea noastră”, a declarat primarul Dumitru Boroș.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *