Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 18 aprilie 2021

#Postat de on aprilie 18, 2021

1. Amazon Prime a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi la nivel global

Amazon Prime a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi la nivel global, a anunţat fondatorul Jeff Bezos în ultima scrisoare transmisă acţionarilor din postura de CEO, potrivit Variety.

La începutul acestui an, Amazon a anunţat că Bezos va renunţa la funcţia de CEO în al treilea trimestru al anului 2021 pentru a deveni preşedinte executiv. El l-a ales ca succesor pe Andy Jassy, în prezent CEO al Amazon Web Services.„Mă voi concentra pe noi iniţiative. Sunt un inventator. Este ceea ce îmi place cel mai mult şi ce fac cel mai bine”, a scris el joi.


2. Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor reglementări stricte privind folosirea inteligenței artificiale.

Folosirea AI-ului ar urma să fie interzisă pentru supravegherea în masă a oamenilor, stabilirea creditului social și alte domenii. Amenzile se vor ridica până la €20 de milioane sau 4% din cifra de afaceri. (Politico)

  3. O uniune internațională compusă din 35 de organizații care apără a drepturilor consumatorilor și ale copiilor cere Facebook să renunțe la planurile de lansare a unei versiuni de Instagram pentru copiii sub 13 ani.

Semnatarii scrisorii spun că folosirea Instagram la vârste fragede va duce la dezvoltarea unei dependențe de newsfeed-ul interminabil cu imagini și va declanșa emoții negative legate de propria persoană. (NYTimes)

 4. Mercedes a prezentat primele imagini în care viitorul sedan electric de lux, EQS, apare complet.

Cu o autonomie de până la 770km, EQS va fi prima din cele 9 mașini electrice pe care producătorul german le va lansa în 2022. (The Verge)

 5. Walmart investește în Cruise, divizia de mașini autonome a GM, în cadrul unei runde care ajunge la $2,75 miliarde.

Banii vor fi folosiți de Cruise, în care au mai investit Microsoft și Honda, printre alții, pentru dezvoltarea unei rețele de livrări rapidă, ieftină și scalabilă. (Bloomber

6. Browser-ul Edge lansează un mod pentru copii, cu funcții de control parental, precum o “listă albă” de site-uri care pot fi vizitate.

Disponibil la început doar în SUA, noul mod va funcționa în fullscreen, încercând să-i descurajeze pe cei mici să folosească alte programe. (Edge)

   7. Google Earth oferă o funcție de time-lapse 3D, care folosește 24 de milioane de imagini luate din satelit în ultimii 37 de ani, pentru a arăta efectele schimbărilor climatice.

Utilizatorii pot vedea cât de mult s-a schimbat peisajul din anumite regiuni, în perioada 1984-2020. (The Verge)

8.  Facebook a ajuns să funcționeze în întregime pe energie regenerabilă și vrea, ca până în 2030, să ajungă la 0 emisii nete, compensând pentru emisiile anterioare de carbon.

Compania americană a avut nevoie de doar 3 ani pentru a ajunge să funcționeze exclusiv pe bază de energie regenerabilă, după ce a investit $8 miliarde în această direcție. (Engadget)

9. Orban, întrebat despre preluarea funcţiei de premier: PNL îl sprijină pe Florin Cîţu. Noi nu ne jucăm cu România / Nu putem accepta un astfel de mecanism pentru că este anormal şi nefiresc; înseamnă că schimbăm premierul din lună în lună

Orban şi-a exprimat convingerea că impasul poate fi depăşit.

”Primul ministru are dreptul constituţional, atunci când consideră că un minister nu funcţionează bine, să propună revocarea ministrului. Asta a făcut domnul prim-ministru Cîţu, a făcut-o nu pentru că este un ministru de la o altă formaţiune politică ci pentru că era vorba de un ministru care a gestionat slab domeniul pe care l-a condus (…) Decizia este una strict guvernamentală, administrativă, care nu are legătură cu contextul politic şi funcţionarea coaliţiei (…) Îi îndemn pe toţi colegii şi partenerii din coaliţie să se concentreze pe  ceea ce aşteaptă oamenii de la noi, să guvernăm pentru oameni”, a mai declarat Orban.

10. Curtea de Apel Bucureşti a decis redeschiderea Dosarului 10 august, admiţând cererea unuia dintre cei agresaţi de jandarmi / Decizia este definitivă 

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, redeschiderea Dosarului 10 august, admiţând plângerea lui Ioan Crăciuneanu, unul dintre protestatarii agresaţi de jandarmi. ”Decizia de astăzi a Curţii de Apel Bucureşti reprezintă o confirmare îndelung aşteptată pentru protestatarii prezenţi în Piaţa Victoriei pe parcursul anului 2018”, a declarat Ioan Crăciuneanu.

11. Laura Pausini va cânta la gala premiilor Oscar / Cântăreața italiană este nominalizată pentru cel mai bun cântec original

Cântăreaţa italiană Laura Pausini va interpreta piesa „Io Si”, nominalizată la premiile Oscar pentru cel mai bun cântec original, de pe acoperişul Muzeului Academiei de la Hollywood din Los Angeles, au confirmat vineri organizatorii citaţi de EFE, citată de Agerpres.
Vedeta italiană va fi însoţită de coautoarea cântecului, Diane Warren, într-un program special înainte de înmânarea premiilor, la care vor fi prezenţi şi restul candidaţilor la cel mai bun cântec original: Celeste, H.E.R., Leslie Odom, Jr., Daniel Pemberton şi Molly Sandén.

12. „Cea mai albă vopsea” reflectă 98% din lumina soarelui și ajută la combaterea schimbărilor climatice

Oamenii de știință din Statele Unite au dezvoltat o vopsea semnificativ “mai albă decât cea mai albă vopsea disponibilă în prezent”, care reflectă mai mult de 98% din lumina soarelui, ceea ce ar putea contribui la economisirea energiei și la combaterea schimbărilor climatice.

13. Trei membri ai echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale s-au întors pe Pământ sâmbătă cu nava rusească Soiuz

Trei membri ai echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) s-au întors din misiune în siguranţă pe Pământ sâmbătă cu o navă rusească Soiuz, a anunţat agenţia spaţială rusă Roscosmos, citată de Reuters.

Sonda Soiuz MS-17, care i-a transportat pe astronautul NASA Kate Rubins, un microbiolog care în 2016 a devenit prima persoană ce a reuşit secvenţierea ADN-ului în spaţiu, şi pe cosmonauţii ruşi Serghei Rîjikov şi Serghei Kud-Svercikov, a aterizat în Kazahstan la 4.55 GMT.Cei trei se aflau la bordul ISS de la mijlocul lunii octombrie 2020.

Misiunea lor a fost ultimul zbor rusesc programat să transporte un membru american al echipajului, marcând sfârşitul unei lungi dependenţe în timp ce SUA îşi reînnoiesc propria capacitate de lansare a echipajului, într-un efort de a reduce costul trimiterii astronauţilor în spaţiu.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels.com

14. Relaxări în Italia, în zonele mai puțin afectate de pandemie: Stadioane cu 1000 de spectatori începând cu 1 mai

Până la 1.000 de spectatori vor avea acces pe stadioane începând de la 1 mai, în regiunile mai puţin afectate de pandemie, a anunţat, vineri, Guvernul italian.sursa : G4Media.ro   

15. Academia Română a achiziţionat 17 manuscrise Mircea Eliade; majoritatea aparţin perioadei de adolescenţă şi tinereţe

Academia Română a anunţat vineri că a achiziţionat 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade, majoritatea aparţinând perioadei de adolescenţă şi tinereţe, începând cu anul 1922, când scriitorul avea doar 15 ani.

Printre lucrările cumpărate se află studiul „Umanismul indian”, eseul „Misterele şi iniţierea orientală”, traducerea lucrării „Ispitirea diavolului” de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum „Din carnetul unui cercetaş” şi „Amintiri din retragere”, precum şi schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti în perioada 1932 – 1938.

Totodată, au fost cumpărate câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica şi Surendranath Dasgupta şi corespondenţă cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legaţia Regală a României la Lisabona, precizează Academia Română, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *