Current track

Title

Artist


Masacrul de la Virginia Tech a avut loc pe data de 16 aprilie 2007 în campusul Universității

Written by on aprilie 16, 2021

A fost cel mai sângeros incident petrecut într-o instituție de învățământ din istoria Statelor Unite, cu un număr de 33 de persoane decedate.

Seung-Hui Cho a fost identificat de autorități drept făptașul atacului. S-a născut în Coreea de Sud și a crescut în Virginia. Avea drept de rezidență în SUA, era student al Universității și locuia în campus.

Primul foc de armă a avut loc la ora 7:15,  un cămin locuit de 895 de studenți. Două persoane au fost ucise, studenta Emily J. Hilscher și supraveghetorul Ryan Clark.

Potrivit ziarului „The Washington Post” studenta, care locuia în căminul West Ambler Johnston, a fost ucisă de fostul ei iubit iar autoritățile au calificat acest lucru drept un „incident domestic”. Nu este luată nici o măsură de securitate în afara închiderii clădirii unde se comiseseră crimele.

Două ore mai târziu, alte împușcături au avut loc la Norris Hall, o clădire cu destinații tehnice, aflată în partea opusă a campusului ; acest al doilea atac s-a soldat cu 30 de morți printre care și autorul atacului care s-a sinucis. Mulți studenți s-au rănit după ce au sărit pe ferestre încercând să se salveze.

Studenții sunt avertizați să se baricadeze în camere sau în sălile de curs și să stea departe de ferestre.

Pentru cei prezenți în campus în momentul atacurilor și pentru părinți au fost amenajate centre de consiliere psihologică.

Asupra sud-coreeanului s-au găsit două pistoale de calibru 9 și 22 mm, ambele folosite în incidente. Mesaje de compasiune și de încurajare au venit din toate colțurile lumii.

Postul de televiziune NBC a primit la 18 aprilie un colet poștal de la Seung-Hui Chorus, trimis între cele două atacuri așa cum confirmă timbrul atașat. Pachetul cuprindea un manifest de 1800 de cuvinte  fotografii și înregistrări video. Într-una din fotografii Cho este înfățișat purtând două arme iar în manifestul său se descrie protector al celor slabi și își exprimă admirația pentru masacrul de la liceul Columbine din 1999.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *