Melodia curentă

Titlu

Artist


A intrat cu mașina în curtea unei case. Conducătoarea auto a ajuns la spital (Foto)

Scris de pe aprilie 13, 2021

O mașină scăpată de sub control a dărâmat gardul unei gospodării, apoi a intrat în curtea casei. Din cei trei ocupanți ai autovehiculului, șoferița a suferit leziuni ce au necesitat transportarea ei de urgență la spital. Prin apel la 112, în jurul orei 20:28, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe raza localității Piatra Șoimului. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în curtea unei locuințe.

Sursa foto: ISU NEAMȚ

În autoturism se aflau trei persoane (un adult și doi minori). La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM. La sosirea forțelor de intervenție, toate cele trei persoane erau ieșite din autoturism. Conducătoarea autoturismului (o femeie de 36 de ani) a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului după care a fost transportată la spital de echipajul SMURD. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *