Melodia curentă

Titlu

Artist


Calendar ortodox 11 aprilie. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Ierah Calinic de la Cernica

Scris de pe aprilie 11, 2021

Sfântul Calinic de la Cernica a fost primul sfânt canonizat.  Mii de credincioși vin  în fiecare an la Mănăstirea Cernica, unde se află moaștele sale.

Sfântul Calinic s-a născut la Bucureşti, pe 7 octombrie 1787, din părinţi români, cu frică de Dumnezeu, şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin. La 20 de ani, tânărul și-a îndreptat paşii către mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de către stareţul Timotei, ucenic al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, şi care l-a învăţat Rugăciunea lui Iisus şi ascultarea.

După un an de osteneli şi de ascultare duhovnicească, a fost tuns în călugărie, schimbându-i-se numele în Calinic. Apoi, peste o lună, s-a învrednicit să fie hirotonit ierodiacon. Sfântul Calinic a vieţuit în mănăstirea Cernica 43 de ani, nevoindu-se zi şi noapte, în post şi în rugăciune, în muncă şi smerenie, în răbdare şi în dragoste.

Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul har al preoţiei (1813), iar după alţi cinci ani, a fost ales de sobor, în anul 1818, stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o, cu multă iscusinţă, timp de 32 de ani (1818-1850), săvârşind multe fapte vrednice de laudă.

A ctitorit biserica Sf. Gheorghe, stăreţia şi bolniţa din Mănăstirea Cernica, biserica Sf. Treime şi biserica cimitirului din Mănăstirea Pasărea, biserica Adormirea Maicii Domnului din Câmpina unde a înfiinţat o şcoală, precum şi câteva biserici în parohii de sat.În anul 1850, Preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului Vâlcii, unde a săvârşit fapte mari şi a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii.Dorul de viaţă pustnicească l-a îndemnat să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinţilor dornici să ducă o viaţă sihăstrească, după pravila călugărilor din Muntele Athos, statornicită aici de acest fericit ctitor.

Sfântul Calinic s-a mutat la Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868, în Sâmbăta cea Mare. A fost îngropat, după dorinţa sa, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, pe care a ctitorit-o. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milostiv şi darnic cu toţi. A tămăduit și bolnavi, a fost mângâiere pentru săraci și văduve.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *