Current track

Title

Artist


11 aprilie – Ziua internaţională a celor eliberaţi din lagărele de concentrare fasciste

#Postat de on aprilie 11, 2021

La 11 aprilie 1945, Forţele Aliate au eliberat lagărul de la Buchenwald, considerat drept simbol al ororilor naziste.

Potrivit cercetătorilor (citaţi de timpolis.ro), în acest lagăr au murit aproximative 56.000 de persoane, în principal evrei şi deţinuţi politici, dar şi prizonieri de război sovietici, ţigani şi homosexuali.

Unii deţinuţi au fost torturaţi şi ucişi, alţii au murit de foame şi boli, alţii – din cauza virusurilor cu care au fost infectaţi în mod deliberat, în cadrul unor experimente medicale.

Potrivit sursei citate, rapoartele întocmite de istorici, ulterior, au arătat că în momentul intrării americanilor în lagărul de la Buchenwald au fost găsiţi 21.000 de supravieţuitori. 

În fiecare an, la 11 aprilie, este comemorată Ziua internaţională a celor eliberaţi din lagărele de concentrare fasciste, ca un îndemn la meditaţie asupra a ceea ce a însemnat Holocaustul şi efectele actelor antisemite şi xenofobe de la acea vreme. Între anii 1933 şi 1945, şase milioane de evrei şi numeroşi reprezentanţi ai altor minorităţi au fost exterminaţi în camerele de gazare şi lagărele de concentrare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *