Ne puteti urmări și pe:

Noi percheziţii au fost efectuate miercuri, 7 aprilie, la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Cluj. Actualul dosar penal vizează infracţiuni de corupție și asimilate corupției care au fost comise în perioada 2020 – martie 2021.

Pentru a documenta faptele, anchetatorii au efectuat șapte percheziții în județele Suceava și Maramureș. Una dintre acestea a avut loc la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, iar celelalte la domiciliile unor persoane fizice, dar și la sediile unor societăți comerciale. Procurorii DNA au mai anunțat că în acest moment inspectorul principal de poliție Andrei Viorel Donciu nu este nici suspect și nici inculpat în dosarul în care se derulează cercetările.  În perioada următoare se vor afla și acuzațiile concrete care vor fi aduse de procurori, dar și dacă se va trece la reținerea și eventual arestarea unor persoane.

Ne puteti urmări și pe: