Ne puteti urmări și pe:


Autostrada A8 este un obiectiv major pentru conectarea regiunii Moldova din România la Europa și un factor major de dezvoltare regională.A8 este o investiție de o importanță strategică pentru România. Dezvoltarea zonei Moldovei, integrată cu restul regiunilor țării, este o prioritate pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și pentru CNAIR, anunță Compania într-un comunicat.


Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic pentru cei circa 100 de km din „Autostrada Unirii” A8 de la Tg Neamț la Iași și mai departe până la Ungheni a fost semnat de către Compania de Autostrăzi. Contractul de circa 59 de milioane de lei a fost semnat cu Consitrans, iar termenul contractual este de 25 de luni.„La semnarea care a avut loc la sediul CNAIR, i-am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos și Lețcani”, a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Moldova a așteptat suficient ca să aibă drumuri moderne. Pentru mine atât A8, cât și A7 sunt priorități și facem toate eforturile împreună cu echipa din minister și CNAIR ca să devină realitate în teren cât mai repede. Vrem și ne luptăm ca ambele proiecte să aibă finanțare din PNRR”, a declarat Drulă.

Dursa: Hotnews.ro


Ne puteti urmări și pe: