Ne puteti urmări și pe:

O nouă performanţă a elevilor români la un concurs NASA. An de an, tot mai mulţi elevi români îi uimesc pe cei la Nasa cu proiectele lor spaţiale. În cadrul concursului NSS Space Settlement Contest din acest an s-au făcut remarcaţi elevi din Braşov, Bucureşti şi Constanţa.

În ciuda pandemiei şi a faptului că şcoala se face online avem şi veşti bune. Anul 2021 a adus mai multor elevi români diferite premii la concursul NSS Space Settlement Contest, precizează observatornews.ro. Munca multă şi sacrificiul nu au rămas nerăsplătite pentru elevii unor licee din Braşov, Bucureşti, Constanţa, Piatra-Neamţ şi Piteşti. Aceştia au câştigat locul 1 și locul 2 pe diferite clase şi au uimit juriul NASA, la cea mai importantă competiţie anuală de design ştiinţific spaţial. Concurenţa a fost una acerbă, 6862 de tineri din toată lumea au vrut să demonstreze că sunt cei mai buni. În acest an au fost prezentate 1619 proiecte, la care au participat elevi din 22 de ţări.

Elevii au fost invitaţi de către cei de la NASA să îşi ridice premiile. Datorită situaţiei globale, câştigătorii compeţiei din 2020 şi a celei din 2021 vor pleca în America abia în vara lui 2022.

Administrația Națională Aeronautică și Spațială mai este cunoscută şi sub acronimul NASA (National Aeronautics and Space Administration) şi este o agenție independentă a guvernului Statelor Unite responsabilă cu programul spațial civil, precum și cercetarea aeronautică și aerospațială.

NASA a condus misiunile Apollo

NASA a fost înființată la 29 iulie 1958. De la înființarea sa, majoritatea eforturilor de explorare spațială din SUA au fost conduse de NASA, inclusiv misiunile Apollo, stația spațială Skylab și, ulterior, naveta spațială.

Știința utilizată de NASA se concentrează pe o mai bună înțelegere a Pământului prin Sistemul de observare a Pământului (EOS); avansări în heliofizică prin eforturile Programului de Cercetare în domeniul heliofizicii al Direcției Misiune Științifică; explorează organisme din întregul Sistem Solar cu misiuni robotizate avansate, cum ar fi New Horizons; și cercetează subiecte de astrofizică, cum ar fi Big Bang, prin Observatoare mari și programe asociate.

Sursa: observatornews.ro

Ne puteti urmări și pe: