Ne puteti urmări și pe:

Un tânăr din județul Bacău, aflat sub inflența alcoolului, care nu a oprit la semnalul agenților de circulație, a pus poliția pe urmele lui și a fost până la urmă încătușat. Potrivit polițiștilor, luni, 5 aprilie, conducătorul auto se deplasa pe DN 12C, în localitatea Neagra, județul Neamț și nu s-a conformat semnalului polițiștilor.

Agenții de circulație au pornit în urmărirea sa, iar pe parcursul deplasării autoturismul a fost înregistrat pe raza localității Tașca cu viteza de 119 km/h, fiind oprit la scurt timp.

 „Având în vedere faptul că după oprire conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani, din județul Bacău, s-a manifestat agresiv verbal, acesta a fost imobilizat și încătușat de către polițiști. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei

. Pentru încălcarea normelor rutiere, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 90 de zile”, precizează comunicatul IPJ Neamț.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Ne puteti urmări și pe: