Melodia curentă

Titlu

Artist


Alexei Navalnîi: criticul întemniţat al lui Putin a fost mutat în spitalul închisorii cu diagnosticul de „boală respiratorie”. El a fost testat pentru Covid după ce a prezentat febra şi tuse agravată

Scris de pe aprilie 6, 2021

Alexei Navalnîi a fost arestat în Ianuarie după întoarcerea din Germania, unde se recupera în urma intoxicaţiei cu un agent neuro paralizant. (REUTERS/Shamil Zhumatov)

Un ziar rusesc a raportat că Alexei Navalnîi a fost mutat într-o facilitate medicală pentru a fi tratat de o posibilă afecţiune respiratorie şi a fost testat pentru Covid-19.

D-ul Navalny, critic proeminent al lui Vladimir Putin şi al Kremlinului, a spus anterior ca a avut febră şi tuse.

În vârstă de 44 ani a mai spus că 3 dintre cei 15 deţinuţii din aceeaşi aripă a închisoarii sunt trataţi în spital de tuberculoză şi cu umor negru că dobândind această boală îl va elibera celelalte afecţiuni.

“Dacă aş avea tuberculoză asta mi-ar scoate durerea din spate şi amorţeala din picioare. Ceea ce ar fi minunat”, a mai scris el pe Instagram.

Ziarul Izvestia a prezentat mai târziu o declaraţie a serviciului penitenciarelor de stat ce spune că D-ul Navalny a fost mutat în unitatea medicală a coloniei penitenciare după o verificare la care s-a descoperit că el ar avea “semne de afecţiune respiratorie, incluzând temperatură ridicată”.

Criticul lui Putin Navalny a pierdut în greutate, acuzând duritatea regimului de detenţie ‘Tortura’ lui Alexei Navalny expunând brutalitatea sistemului penitenciar Rusesc

Sănătatea liderul opoziţiei din Rusia Navalny’s health s-a înrăutăţit in închisoare.

Raportul nu a prezentat unde se află unitatea medicală, dar unul dintre avocaţii lui a spus că aceasta pare să se afle în colonia penitenciară corecţională IK-2 la 96 km (60 mile) est de Moscova unde este internat, conform TV Rain.

Mr Navalny a fost arestat în Ianuarie după întoarcerea din Germania, unde a patrecut cinci luni recuperându-se în urma unei intoxicaţiei cu agent neuro-paralizant pentru care el acuză Kremlinul. Rusia a respins acuzaţia.

În Februarie, el a fost condamnat  la doi ani şi jumatate de închisoare pentru încălcarea termenilor de probaţiune în timpul însănătorşirii din Germania. The sentinţa provine dintr-o condamnare pentru delapidare din 2014 pe care d-l Navalny a respins-o ca fiind fabricată, şi pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a calificat-o ca fiind nelegală.

Echipa d-lui Navalny a spus că acesta a pierdut o porţie substanţială din greutatea corporală după ce miercuri a început o grevă a foamei pentru a protesta împotriva eşecului autorităţilor de a îi oferi tratement corespunzător pentru durerile de spate şi de picioare.

El s-a plîns de refuzul autorităţilor de a îi oferi o medicaţie corespunzătoare şi de a acorda permisiunea de a fi vizitat de către doctorul său. De asemenea s-a plâns de verificările la pe care gardienii le efectuează noaptea, ora de ora, asupra sa, spunănd că acestea agravează lipsa de somn.

Secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard, a declarat că a atras atenţia dlui Putin în privinţa “arestării arbitrare şi a deteriorării stării de sănătate”ale dlui Navalny.

“Există a perspectivă reală ca #Russia să îl supună unei morţi lente. I-ar trebui garantat imediat accesul la personal medical calificat şi ar trebui eliberat,” a postat ea pe tweeter.

Sursa: https://www.independent.co.uk/news/world/europe/alexei-navalny-health-hospital-prison-b1827004.html


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *