Melodia curentă

Titlu

Artist


Demascarea lui Stalin – diplomații, spioni defectori

Scris de pe aprilie 5, 2021

Faptul că între criticii dictaturii lui Stalin și a sistemului politic există un număr important de diplomați deveniți defectori se explică astfel: aflându-se dincolo de hotare, chiar în mijlocul realităților din țările capitaliste au avut posibilitatea să cunoască adevărata față a democrației occidentale în comparație cu aceea a „democrației sovietice” și să facă comparațiile care se impuneau.  

Foto: Iosif Vissarionovici Stalin – Fostul Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice

De asemenea, aflați în afara URSS nu erau expuși direct măsurilor represive ale poliției politice, ceea ce s-a dovedit o iluzie, căci, cum se va vedea, „mâna lungă” a acesteia i-a ajuns pe unii din ei la mii de kilometrii, ajungând să plătească cu viața curajul de care dăduseră dovadă.

Un alt motiv în virtutea căruia o serie de diplomați au adoptat o poziție critică față de Stalin a fost faptul că, între victimele Marei epurări deslănțuite de acesta în 1936, s-au aflat numeroși diplomați, așa cum se demonstrează într-o recentă lucrare a lui Alastair Kocho-William „Corpul diplomatic sovietic și epurările lui Stalin” (2008). Într-adevăr, se poate spune că, alături de armată corpul dipălomatic a avut cel mai mult de suferit în urma represaliilor staliniste.

Unii dintre diplomații care au defectat și au demascat crimele lui Stalin, îndeplineau și sarcini informative, de agenți „sub acoperire” și cunoșteau amănunțit secretele spionajului sovietic pe care le-au pus la dispoziția serviciilor occidentale, împărtășindu-și experiența într-o serie de volume.

Așadar, se poate spune că, în mod paradoxal, sistemul politic sovietic și Stalin însuși au fost demascați de unii dintre aceia care ar fi trebuit să fie „ochii și urechile” sale peste hotare.

Un „recordmen”

Un caz tipic în acest sens, puțin cunoscut în opinia publică și chiar în medii, a fost acela al lui Alexander Mihailovich Orlov (1895 –1973) a fost un general NKVD care, în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), a contribuit la transferul tezurului național al acestei țări în Uniunea Sovietică. În 1938 refuză să se întoarcă la Moscova de teama epurărilor dezlănțuite de Stalin, stabilindu-se în Statele Unite unde publică volumul „The Secret History of Stalin’s Crimes”

Într-adevăr, Orlov se nunără printre agenții soveitici cu o activitate din cele mai multilaterale, așa cum reiese din faptul că a avut numeroase „nume de cod” (opt) și și-a desfășurat activitatea în nu mai puțin de șapte țări din Europa și America.

Orlov (nume real Leiba Lazarevich Feldbin) s-a născut într-o provincie din Belorusia într-o familie evreiască. Urmează studii de drept, după care se înrolează în Armata roșie, participând la Războiul civil ca ofițer al serviciului militar de informații. Participă la operațiuni de sabotaj în Ucraina și în Siberia. În promovarea sa, Orlov s-a bucurat de sprijinul șefului CEKA, Felix Djerzinski.

După război continuă studiile de drept și face parte din Tribunal militar superior. Este primit în rândurile Serviciului de informații sovietic OGPU, la Departamentul extern în 1926.

Operează sub acoperire la Paris, iar apoi la Berlin. În 1932 Orlov este trimis în Statele Unite unde este identificat de contraspionajul american, dar reușește să obțină un pașaport fals.

În 1933, este transferat la Viena, stabilindu-se pentru o vreme în Austria, de asemenea sub o identitate falsă. După un popas în Cehoslovacia ajunge la Geneva unde va colabora cu grupul de spioni din care făcea parte Alexander Korotkov. Operațiunea EXPRESS inițiată de acesta nu are succes și Orlov se reîntoarce la Viena.

Ulterior îndeplinește misiuni de rezident la Paris, unde colaborează cu agenți importanți ai spionajului sovietic, Theodor Maly, și Copenhaga, unde activează alături de Ignace Reiss.

În sfârșit, îndeplinește aceași funcție la Londra pentru ca, în 1936, să fie transferat în Spania.

Furtul aurului spaniol

În septembrie 1936, Orlov este repartizat ca agent pe lângă Ministerul de interne al Spaniei republicane.

Printre agenții care au acționat aici s-au numărat personaje de primă mână ale spionajului sovietic, între care Vladimir Antonov-Ovseenko și jurnalistul Mikhail Koltsov devenit erou al unui roman de Andre Malraux. Principalele lor misiuni, în afara acordării de sprijin miltar Spaniei republicane, a fost de a combate „curentele eretice” care se manifestau aici mai ales datorită influenței lui Leon Trotsky. Uneori, activitatea agenților NKVD din Spania a dus chiar la suprimarea unor persoane care ar fi desfășurat activități antistaliniste.

Orlov avea însă și o altă „misiune specială”, aceea de a asigura transportul rezervelor de aur ale Spaniei la Moscova ceea ce ar fi asigurat și sprijinul militar pe care Uniunea Sovietică îl acorda „în mod cu totul dezinteresat” guvernului republican spaniol.

Orlov a fost însărcinat ca, în octombrie 1936, să asigure transportul a 510 tone de aur (aproximativ 70 % din rezerele Spaniei) care la acea perioadă se numărau printre cele mai bogate din lume. Sovieticii au pretextat că aurul spaniol va fi depozitat la „Bank of America”, dar, în realitate a fost transportat la Odesa.

Oprațiunea s-a dovedit deosebit de dificilă datorită faptului că transportul s-a desfășurat sub bombardamentele avioanelor germane care sprijineau trupele generalului Franco.

Aurul spaniol a fost transferat cu trenuri blidate la Moscova unde a fost pus în siguranță. Ce avea de gînd Stalin cu acest tezaur reiese din afirmația sa după care ”Spaniolii nu mai vedea acest aur niciodată, așa cum își vor vedea urechile”. În tot cazul felul, în care Uniunea sovietică și-a însușit tezaurul spaniol poate fi considerat drept un furt, unul din cele mai mari din istorie.

Pentru aportul său în această operaținune, Orlov a fost distins cu „Ordinul Lenin”, una din cele mai importante medalii sovietice.

Dar Orlov a mai desfășurat și alte activități în Spania, arhivele NKVD (KGB) atestând participarea sa la executarea unor reprezentanți ai curentului trotskyst, anarhiști, romano-catolici, suspectați de a-i acorda în secret sprijin lui Franco. Acțiuni energice s-au desfășurat și împotriva reprezentanților Partidului marxist al muncitorilor, unii dintre ei sfârșind în fața plutoanelor de execuție, între care conducătorul acestei formațiuni, Andre Nin.

Ca rezultat al acestor „fapte de arme” Orlov a fost promovat, în februarie 1937, în calitate de conducător al operațiunilor KKVD în Spania.

„Istoria secretă a crimelor lui Stalin”

Și totuși, în ciuda acestor succese, pentru Orlov și alți diplomați și agenți sovietici, care acționau în exterior, s-au arătat „nori negri” la orizont, după ce Stalin a dezlănțuit Marea teroare care, alături de oameni politici, militari, personalități culturale, îi viza și pe diplomați,

unii dintre ei fiind rechemați la Moscova și executați. Motivul ar fi fost că știau prea multe sau că ar fi trădat și mai ales că ar fi uneltit împotriva lui Stalin.

Orlov a fost averizat de unii apropiați ai săi de aceste măsuri, ceea ce i-a creat certitudinea că el va fi „următorul”. De aceea, în 1938, când i s-a transmis ordinul să se îmbarce pe un vas sovietic la Antwerp care urma să îl aducă în Uniunea Sovietică, el a preferat să se refugieze în…Canada împreună cu familia sa.

Paralel, NKVD a desfășurat și acțiuni de compromitere a a persoanelor care scăpaseră de Marea teroare. Astfel, despre Orlov s-a afirmat că își însușise o parte a „aurului spaniol”, aserțiune încă reținută și de KGB în 1969.

Odată refigiat în Occident, Orlov și-a luat măsuri pentru a preîntâmpina suprimarea sa de către agenții NKVD, așa cum s-a întâmplat cu alți defectori. Astfel, a adresat scrisori lui Stalin și șefului NKVD, Yezhov în care arăta că, dacă se vor lua măsuri împotriva sa și a familei sale, va face publice desvăluiri referitoare la spionajul sovietic.

În acelați timp, Orlov a încercat să îl avertizeze pe Trotsky că, în anturajul său, se afla un agent sovietic, Mark Zborowski, care urma să execute ordinele lui Stalin. Din păcate, Trotsky nu a dat curs avertizării lui Orlov, considerând-o o provocare, ceea ce va duce la asasinarea sa.

Orlov și-a respectat promisiunea de a face nu cunoscută activitatea de spionaj desfășurată la ordinele lui Stalin atâta timp cât nu se vor lua măsuri împotriva sa și a familiei sale. De ce Stalin nu a dat ordin de suprimare a lui Orlov se datorează probabil faptului că știa că acesta este depozitarul unor secrete care îi puteau afecta imaginea în străinătate mai ales față de aliații săi englezi și americani care vor sprijini substanțial efortul de război al Uniunii Sovietice.

Mai multe puteți citi aici, pe historia.ro.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *