Current track

Title

Artist


PAȘTELE CATOLIC 2021: Restricții ridicate până la ora 2:00 în noaptea de Înviere. De câte zile libere beneficiază angajaţii

#Postat de on aprilie 3, 2021

În 2021, noaptea de Înviere pentru catolici va fi între 3 şi 4 aprilie. Slujba de Înviere va putea fi oficiată normal, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare in vigoare – distanțarea fizică între enoriași și purtarea măștii, iar la biserică se va merge pe jos sau cu un mijloc de transport propriu. Restricţiile în Sâmbăta Paştelui Catolic vor fi ridicate până la ora 2.00, astfel încât credincioşii să participe la slujbele de Înviere.

Creştinii sărbătoresc în acest an Paştele Catolic pe data de 4 aprilie. Calcularea datei ține an de an de două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină.

Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian.

Restricţiile în Sâmbăta Paştelui Catolic vor fi ridicate până la ora 2.00, astfel încât credincioşii să participe la slujbele de Înviere.

Sâmbătă seara are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

La Catedrala Romano- Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia, Liturghia solemnă a Învierii Domnului se desfășoară duminică, 4 aprilie, de la ora 10.00, cu respectarea normelor de distanțare fizică între enoriași.

La Catedrala Romano – Catolică ”Ioan Nepomuk” din Suceava, Liturghia Învierii are loc la ora 21.00 iar duminică vor fi slujbe de la orele 11.00 și 18.00.

Arhidieceza de Alba Iulia este cea mai veche episcopie catolică de pe teritoriul actual al României. Episcopia datează din secolul al XI-lea.

La Catedrala Sf. Iosif din Capitală, Sfânta Liturghie a Învierii Domnului începe la ora 23.00 și este transmisă în direct.

De câte zile libere beneficiază angajaţii

Salariații catolici beneficiază de zile libere pentru a sărbători Paștele Catolic. Acești salariați vor primi zile libere legale în ziua de duminică, 4 aprilie și luni, 5 aprilie 2021.

De asemenea, toți salariații beneficiază de zi liberă legală și pentru Vinerea Mare, 2 aprilie.

Deşi Codul muncii prevede faptul că salariaţii au dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale naţionale, sunt unii angajaţi care trebuie să se prezinte la muncă şi în Vinerea Mare sau în prima şi a doua zi de Paşte.

Mai exact, este vorba despre locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau a specificului activității.

În aceste cazuri, salariaților trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă din motive justificate nu se acordă respectivele zile libere, salariații beneficiază de un spor de minimum 100% din salariul de bază, conform avocatnet.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *