Melodia curentă

Titlu

Artist


Prefectura Suceava solicită măsuri pentru prevenirea inundațiilor

Scris de pe aprilie 1, 2021

Prefectura Suceava a solicitat primăriilor din judeţ să acorde o atenție deosebită acțiunilor menite să contribuie la diminuarea riscului de producere a inundațiilor. Totodată, s-a dispus toaletarea arborilor din aliniamente, cu precădere a exemplarelor cu vârste înaintate, afectate de putregai, refacerea marcajelor de semnalizare verticală și orizontală, refacerea și vopsirea parapeților și a mâinii curente de la poduri, asigurarea iluminatului public pe timpul nopții.

Mai mult, în ședința de miercuri, 31 martie, a Colegiului Prefectural, subprefectul Daniel Prorociuc a solicitat Sistemului de Gospodărie a Apelor și Comisariatului Județean de Mediu să identifice zonele cu risc potențial de inundații și să dispună curățarea şi decolmatarea secțiunilor de scurgere ale podurilor, podețelor, punților pietonale și rigolelor, precum și igienizarea albiilor râurilor, pâraielor și a zonelor limitrofe.

Se impune ca, în perioada următoare, să acordăm o atenție sporită și să avem o atitudine proactivă, pentru executarea tuturor lucrărilor necesare pentru a diminua semnificativ riscul de producere a inundațiilor în județul Suceava”, atenţionează subprefectul Daniel Prorociuc.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *