Melodia curentă

Titlu

Artist


Victima accidentului din fața Cimitirului Central a decedat

Scris de pe martie 26, 2021

Mașina Jandarmeriei venea de la Valea Seacă, unde echipajul fusese chemat pentru a interveni în cazul unei persoane cu probleme psihice care făcea scandal. A fost chemată și ambulanța care îl ducea pe scandalagiu la secția de psihiatrie, iar jandarmii escortau pacientul, la solicitarea celor de pe ambulanță.

”În timp ce se se deplasa spre secția de psihiatrie a spitalului Județean Bacău, în spatele ambulanței, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, pe str. Mărășesti din mun. Bacău, în zona Cimitirului Central o persoană de aproximativ 70 ani a traversat prin loc nepermis- prin spatele unui autobuz oprit în stația de călători de pe sensul opus, sărind în fața mașinii. Conducătorul auto al autospecialei Jandarmeriei nu a putut evita contactul cu acesta, reușind prin virarea bruscă spre dreapta să evite coliziunea frontală,  acrosându-l cu aripa stângă. Autospeciala Jandarmeriei a oprit imediat și conducătorul auto a anunțat serviciul de ambulanță și Poliția rutieră. Conducătorul auto fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din păcate victima accidentului rutier a decedat. Cercetările sunt în desfășurare și vom reveni cu detalii.” – plutonier adj. Sorin Merlușcă – purtător de cuvânt Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *