Current track

Title

Artist


America ar putea aplica un nou plan masiv de relansare de 3.000 de miliarde de dolari. În vizor – infrastructura și schimbările climatice

#Postat de on martie 23, 2021

Potrivit cotidianului New York Times (NYT),  acest nou proiect de lege ar fi finanţat parţial prin creşterea impozitelor asupra companiilor şi celor mai bogate familii. Reuters vorbește de o anvelopă totală care ar putea ajunge la 4.000 de miliarde de dolari.

Săptămâna trecută, ei au început disputele verbale.

“Calul troian se va numi infrastructuri. Dar în acest cal troian se vor ascunde toate creşterile de impozite”, a declarat astfel liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell.

Democraţii au lăsat să se înţeleagă că ar putea opta pentru o procedură care să le permită să se bazeze doar pe majoritatea lor simplă în Senat, la fel ca pentru planul de relansare, ocolind un posibil blocaj republican.

La rândul lor, companiile şi-au început activitatea de lobby. Astfel, o coaliţie formată din peste 140 de grupuri conduse de Camera de comerţ a SUA şi Bipartisan Policy Center a îndemnat recent parlamentarii să adopte un proiect de lege având scadenţa simbolică la 4 iulie, ziua sărbătorii naţionale.

Foto: pixabay.com  ecomedia.ro


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *