Current track

Title

Artist


Controale la ceas de seară ale polițiștilor și jandarmilor în municipiul Bacău

#Postat de on martie 22, 2021

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, împreună cu jandarmi, au acţionat sâmbătă, 20 martie, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor prin prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite, a respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

  Astfel, poliţişti de ordine publică, de la rutieră şi cei de prevenire, împreună cu jandarmi au acţionat pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale în spațiul public, depistarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă normele de protecție sanitară și normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea public, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

Totodată, echipele mixte  au desfăşurat activităţi de consiliere şi prevenire în contextul stării de alertă, în intervalul 18:00-22:00,  pe raza municipiului Bacău, iar în intervalul 22:00-24:00 au fost desfăşurate activităţi de combatere şi constatare a încălcărilor prevederilor Legii 55/2020.

Au fost legitimate peste 150 de persoane şi verificate 175 de persoane aflate în izolare la domiciliu. Totodată, au fost consiliate peste 550 de persoane cu privire la  normele legale dispuse în contextul stării de alertă și necesitatea respectării acestora.

 Poliţiştii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 de lei, dintre care: 13 sancțiuni contravenționale la Legea 61 din 1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, 10 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, restul fiind pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere.

Poliţiştii reamintesc:

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00, este resticţionată, cu unele excepţii pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *