Melodia curentă

Titlu

Artist


Noi măsuri pentru accelerarea lucrărilor de cadastru

Scris de pe martie 19, 2021

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, şi preşedintele general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), Laurenţiu Alexandru Blaga, au semnat un contract de finanţare în valoare de 5 milioane de euro prin care Agenţia de Cadastru va achiziţiona servicii de scanare a teritoriului prin tehnologie LiDAR (Light Detection and Ranging) care permite obţinerea unei imagini 3D a teritoriului scanat, se arată într-un comunicat transmis vineri de ANCPI. 

ANCPI continuă dezvoltarea bazei de date a informaţiilor geografice, necesare pentru prevenirea şi atenuarea dezastrelor legate de climă, prin scanarea teritoriului cu tehnologie LiDAR şi generare de modele digitale de teren şi de suprafaţă cu acoperire totală de 50.000 km2, în două zone: zona A – judeţele Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi zona B – judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea”, se arată în comunicat.   Finanţarea este asigurată, în proporţie de 85%, din fonduri europene nerambursabile obţinute prin mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2014-2021, programul Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme RO – Mediu. Termenul de finalizare al proiectului este 30 aprilie 2024. 
Sursa: News.ro


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *