Melodia curentă

Titlu

Artist


ITM Bacău: Amenzi de peste 200.000 de lei de la 133 de firme, cu aproape 10.000 de angajați, controlate

Scris de pe martie 19, 2021

Număr record de angajatori controlați și amenzi pe măsură. Așa s-ar caracteriza activitatea în luna februarie a inspectorilor de la Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, care luna trecută au verificat 133 de angajatori la care lucrau 9.851 de salariați. Au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale, din care 17 avertismente și 20 amenzi  în valoare totală de 204.800 lei.

Astfel, au fost depistați nouă angajatori care practicau muncă fără forme legale (9 persoane), fiind aplicate 9 sancţiuni pentru muncă la negru, în valoare de 170.000 lei, potrivit comunicatului ITM Bacău.

Tot în domeniul relaţiilor de muncă au mai fost aplicate sancţiuni pentru:

-nerespectarea prevederilor legislației privind muncă suplimentară;

-nerespectarea prevederilor legislației privind muncă de noapte;

-nerespectarea prevederilor legislației privind repausul săptămânal;

-nerespectarea prevederilor H.G. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic.

„În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă  au fost controlaţi  81 agenţi economici. Pentru neconformităţile depistate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 68.000 lei și 203 avertismente. Tot în acest domeniu, precizăm că au  fost înregistrate 12 comunicări de evenimente toate soldate cu incapacitate temporară de muncă”, mai precizează comunicatul.

Principalele nereguli sancționate au fost :

-nerealizarea măsurilor dispuse la controlul anterior

-instruire necorespunzătoare

-lipsa control medical

-neîntocmire plan de prevenire și protecție

-echipamente de muncă necorespunzătoare


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *