Melodia curentă

Titlu

Artist


Autoritățile de la Glăvănești sunt în alertă după ce o turmă de mistreți a creat panică la școala din Frumușelu

Scris de pe martie 19, 2021

O turmă de porci mistreți s-a apropiat de școala din satul Frumușelu, comuna Glăvănești, și a pus pe jar întreaga comunitate. Situația a devenit periculoasa mai ales că în acel moment, elevii din ciclul gimnazial erau la cursuri. Părintele unui elev i-a observat și l-a sunat pe viceprimar să-i spună despre pericolul care pândește.

Adrian Alexandru (primul din stanga) – Mircea Fechet – Ghoerghe Tilibșa (primar)

Câte telefoane trebuie să dai ca să îndepărtezi pericolul?

”Eram la București când m-a anunțat un părinte. Inițial, am sunat la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi  Bacău, de unde mi s-a spus că nu e de competența lor pentru că porcii sunt în interiorul localității și nu pot folosi muniție. Am sunat la jandarmii din zonă și m-au îndrumat să apelez 112, ceea ce am și făcut. Au venit jandarmii și i-au fugărit” – Adrian Alexandru – viceprimar comuna Glăvănești  

”Având în vedere că elevii din ciclul gimnazial erau la cursuri, jandarmii băcăuani au intervenit în timp scurt și au izolat un perimetru de siguranță, anunțând cetățenii din apropiere despre pericolul potențial reprezentat de prezența mistreților, după care au folosit semnalele acustice și luminoase de pe autovehiculele de serviciu pentru îndepărtarea animalelor sălbatice din zona școlii. – Alexandra Dănculea – Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău

Specialiștii spun că porcii mistreți obișnuiesc să se întoarcă în locurile unde au găsit hrană, condiții în care pericolul pare să fi fost evitat doar pentru moment.

”Paza bună trece primejdia rea”

”În momentul în care vorbesc cu dumneavostră sunt pe câmp și facem zgomot ca să nu mai vină misteții. Am citit pe internet că trebuie repetăm acțiunea, timp de patru zile, pentru a scăpa de ei. Chiar dacă vine week-end-ul, eu, jandarmii și încă doi băieți de la Servicul Apă- Canal o să stăm pe câmp ca să-i speriem. Asta e situația. Trebuie să facem ceva”

În trecut au mai fost probeleme cu șacalii, dar au scăpat de ei. În schimb, porcii mistreți sunt o problemă pentru toată lumea din zonă.  

”Sunt foarte mulți porci mistreți la noi. Nimeni nu se atinge de ei pentru că nu exsită un ordin să-i omoare. Fermierii din zonă au depus nenumărate petiții, dar nimic. An de an, mistreții le distrug culturile. Am să fac și eu o adresă către Prefectură să semnalez situația. Nu mă pot juca cu legea. E mai bine să prevenim, decât să se întâmple vreo nenorocire.” – a încheiat viceprimarul Adrian Alexandru 

La rândul lor, jandarmii ne sfătuiesc ca în cazurile în care ne întâlnim cu animale sălbatice care pot prezenta un risc pentru siguranța personală, să nu ne apropiem, să nu le hrănim, să ne păstrăm calmulși să ne îndepărtăm de zona respectivă și să apelăm numărul de urgență 112.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *