Melodia curentă

Titlu

Artist


Procuroarea Daniela Buruiană va fi reprezentantul României la EUROJUST-Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală

Scris de pe martie 17, 2021

Autoritățile naționale sunt principalii parteneri ai Eurojust.Eurojust facilitează cooperarea dintre autoritățile de aplicare a legii și procurori, ceea ce contribuie la combaterea mai eficientă a formelor grave de criminalitate organizată în care sunt implicate două sau mai multe țări din UE.Eurojust are sediul  la Haga (Tarile de Jos ) ,a fost infiintata  in anul 2002 , iar membrii sant cate unul din fiecare tara.  Comisia de analiză a dosarelor şi de interviu pentru ocuparea funcţiei de membru naţional român la Eurojust a selectat-o pe Daniela Buruiană, procuror.

„Doamna Daniela Buruiană are o experiență bogată în investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată transfrontalieră, cu o vechime de peste 22 de ani în profesie. Începând cu anul 2013, a desfășurat activități complexe în domeniul cooperării şi coordonării judiciare internaționale, în calitate de membru național al României la Eurojust. De asemenea, a condus, începând cu anul 2015, cea mai importantă echipă din cadrul EUROJUST – cea privind criminalitatea informatică – având în portofoliu dosare importante la nivel UE precum probele electronice, criptarea datelor, portalul pentru transmiterea instrumentelor de cooperare judiciara și altele”, precizează comunicatul Ministerului Justiției.

Potrivit sursei citate, ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat: „Am ales un magistrat cu mare experienţă, care şi-a dovedit competenţa de-a lungul anilor”.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *