Current track

Title

Artist


Săptămâna Meseriilor, la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negreşti

#Postat de on martie 12, 2021

În perioadă, 8-12 martie, la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negreşti a fost organizat, cu respectarea normelor sanitare actuale, un amplu program de activităţi incluse în programul dedicat Săptămânii meseriilor.
Activităţile derulate au avut ca obiective: organizarea de activităţi extraşcolare pentru promovarea ofertei educaţionale a liceului, pe filiera tehnologică şi a învăţământului profesional, în rândul elevilor de la şcolile gimnaziale din zona Negreşti .

Activitățile au debutat luni, 8 martie, zi în care au avut loc prezentarea ofertei educaționale a liceului, seminarul Producerea energiei electrice, lucrări practice de laborator pentru măsurarea mărimilor electrice, lucrări practice de îndoire la cald a semifabricatelor, prezentarea atelierului de lăcătușărie și montaj, prezentarea cabinetului multimedia.
Moment așteptat a fost concursul „Mecanicul viitorului” la care au participat elevii claselor a X-a și a XI-a școala profesională și care au avut de răspuns la 50 de întrebări de specialitate; primii clasați au fost: Ionescu Daniel (11K, locul I) care a primit 200 de lei și un echipament complet de protecție (salopetă, bluză pentru temperaturi scăzute, mănuși de protecție); Petrăchiuță Alexandru (11K, locul II) care a primit 100 de lei și același echipament; Ungureanu Andrei (11K, locul III) care a primit 50 de lei și echipamentul din partea sponsorului. Premiile au fost oferite de S.C. Dacond Impex SRL din Negrești.
Activitățile au fost realizate de profesorii catedrei tehnice (ingineri și maiștri) și au fost coordonate de prof. Florin Dascălu și prof. Costel Dominte, directorul adjunct al liceului negreștean.
Pentru anul şcolar 2021-2022, Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negreşti are o ofertă şcolară variată, pentru ambele filiere – teoretică şi tehnologică – şi pentru toate profilurile.
sursa : Monitorul de Vaslui


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *