Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au acționat preventiv, pe drumurile publice ale județului
#Postat de Carmen Vintu on martie 9, 2021
În cadrul activităților au fost verificate peste 340 de vehicule și legitimate peste 370 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 140.000 lei, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).
De asemenea, au fost reținute 28 de permise de conducere.
S-a constatat și săvârșirea a 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.Sâmbătă, 6 martie a.c., ora 12:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși din cadrul Poliției Municipiului Huși, pe drumul comunal DC 34, din localitatea Stănilești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 21 de ani, din comuna Tansa, județul Iași .
Bărbatul depistat nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule ,proprietarul (o tânără de 22 de ani, din comuna Stănilești) se deplasa în calitate de pasager, în autoturismul depistat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.
#Postat de
Carmen Vintu
Reader's opinions
You may also like
Continue reading

