Melodia curentă

Titlu

Artist


„Jurnal.Bacău”- premieră la Teatrul Municipal Bacovia

Scris de pe martie 5, 2021

Teatrul Municipal Bacovia prezintă astăzi, 5 martie, și duminică, de la orele 18.00, prezintă premiera spectacolului „Jurnal.Bacău”, în regia Carmen Lidia Vidu. Spectacolul, unul documentar și multimedia, aduce în fața publicului parcursul Teatrului Bacovia,  importanța și relevanța acestuia în comunitate. Povestea va fi spusă prin intermediul actorilor Viorel Baltag, Florina Găzdaru, Eliza Noemi Judeu și Bianca Babașa și reprezintă  o continuare a proiectului documentar național “Jurnal de România” al regizoarei Carmen Lidia Vidu.

Proiectul „Jurnal de România” a câștigat numeroase premii internaționale pentru cele două scurtmetraje documentare realizate deja și a reprezentat România la Viena, Jena, Ulm și la Europalia în Belgia. În acest moment “Jurnal de România” conține patru spectacole de teatru, un lungmetraj, două scurtmetraje și o expoziție.

”Bacăul e noul meu oraș prieten și m-a onorat că l-am avut ca partener de dialog. Jurnalul unui oraș e un jurnal important fiindcă ne spune că istoria nu a început ieri cu noi, dar ne spune în același timp că noi suntem istoria și că povestea noastră contează”, a declarat regizoarea Carmen Lidia Vidu. Jurnal FM este partener media al evenimentului.

Foto/Teatrul Bacovia


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *