Ne puteti urmări și pe:

Potrivit medicilor, starea de sănătate a lui Gheroghe Moroșan nu e una tocmai bună, iar specialiștii au luat decizia de a îl transfera de la Spitalul Municipal Onești la cel din Bacău, unde i s-a făcut un computer tomograf și analizele necesare pentru a i se adminstra tratamentul medical de care are nevoie.  

foto arhiva

”A fost transferat în jurul orei 17 de la Spitalul din Onești un bărbat, de 65 de ani, implicat în incidentul cu victime de la Onești. Întrucât starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră, s-a decis trimiterea la Spitalul Județean Bacău pentru efectuarea unui computer tomograf și internarea într-un spital de rang superior. A fost internat în secția de Terapie Intensivă prin intermediul secției de Chirurgie. La internare, pacientul era conștient, cooperant, respira spontan și echilibrat hemodinamic. I s-a efectuat un computer tomograf la cap, torace și abdomen. Se așteaptă rezultatele de la analizele de sânge pentru stabilirea unei conduite terapeutice ulteriorare ” – Adina Lupu – director medical la Spitalul Județean Bacău

Ne puteti urmări și pe: