Current track

Title

Artist


Colocviile Putnei, la a XXV-a ediţie

Written by on martie 2, 2021

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților informează că joi, 4 martie, este programată cea de-a XXV-a ediție a simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”. Evenimentul este organizat de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Comunicările se vor desfășura online, iar coordonarea va fi făcută din Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul”.

Conform arhiepiscopiei, vor fi abordate subiecte care vizează istoria lui Ștefan cel Mare, diferite obiecte din patrimoniul Mănăstirii Putna aflate în țară sau în străinătate, relația mănăstirii cu românii din Transilvania, la care se adaugă Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni (care a avut loc la Putna în 15 august 1871 și de la care se împlinesc 150 de ani), istoria muzicii bisericești în perioada de început și în secolul XVII în Moldova, precum și istoria Mănăstirii Dragomirna în perioada ocupației austriece.

Vor prezenta comunicări mai mulţi cercetători între care Ovidiu Cristea (București), Ștefan S. Gorovei (Iași), Mihai Anatolii Ciobanu (Chișinău), Eduard Rusu (Iași), stavrofora Maria Magdalena Gherghină, stareța Mănăstirii Dragomirna.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *