Melodia curentă

Titlu

Artist


1 martie – Povestea mărțișorului. Legenda Babei Dochia și venirea primăverii

Scris de pe februarie 27, 2021

1 martie- Povestea mărțișorului. Care sunt legendele care se învârt în jurul simbolului numit mărțișor, cine este Baba Dochia și ce sărbătorim pe data de 1 martie 2021.La data de 1 martie 2021 are loc venirea primăverii calendaristice.

Legenda Babei Dochia

Tradiția spune că Baba Dochia avea un fiu pe nume Dragobete. Acesta s-a îndrăgostit într-o zi de o tânără frumoasă și s-a căsătorit cu ea, fără acordul mamei sale.

Baba Dochia s-a răzbunat pe nora ei și a trimis-o într-o zi de iarnă rece să spele un ghem de lână neagră, zicându-i: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”.

Nora s-a dus la pârâu și încearca de ore bune să albească ghemul, dar nu reușea. La un moment dat au început să îi sângereze degetele de la frig, dar nu putea să se întoarcă acasă până nu albea ghemul. Lui Iisus Hristos i s-a făcut milă de fată și i-a dat o floare roșie cu care să spele lâna. Astfel, fata a reușit să albească lâna. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten, fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.

Auzind acestea, Baba Dochia a plecat cu turma de oi pe munte, fiind convinsă că a venit primăvara, căci altfel fata nu avea de unde să aibă floarea. Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Însă vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *