Current track

Title

Artist


Filiala Bacău a EUROPOL și-a desemnat echipa de conducere

#Postat de on februarie 26, 2021

La sediul Poliției Municipiului Bacău a avut loc ieri, 25 februarie, ședința de constituire a Filialei Bacău a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL, precum și componența echipei de conducere.

În urma alegerilor democratice, cei prezenți au votat următoarea componență a filialei:

Președinte – agent principal de poliție Alexandru DURLOI;

Vicepreședinte – agent șef de poliție Felix PUȘCAȘU;

Vicepreședinte – agent principal de poliție Vasile-Andrei CAPȘA;

Potrivit unui comunicat Europol, în cadrul acestei activități au fost purtate discuții ce țin de programul de lucru existent la nivelul posturilor de poliție comunale, executarea ședințelor de pregătire sportivă în cadrul orelor de program, drepturile salariale, dar și sincopele legislative întâmpinate de polițiști cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu.

Un alt subiect abordat în cadrul ședinței a fost cel referitor la eliminarea activităților care nu sunt prevăzute în fișa postului cum ar fi efectuarea verificărilor la domiciliile persoanelor carantinate/izolate sau comunicarea deciziilor DSP întrucât exced competențelor Poliției Române.

„Pe parcursul ședinței s-a evidențiat dorința de implicare în activitatea sindicală a polițiștilor tineri, cât și a celor care au o experiență considerabilă în domeniul de activitate, aceștia dorind, la unison, să contribuie la schimbare”, spun sindicaliștii EUROPOL.

Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL este o organizație sindicală formată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru apărarea drepturilor fundamentale și profesionale ale polițiștilor.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *