Current track

Title

Artist


Harry Brauner (24 februarie 1908, Piatra Neamţ – m. 11 martie 1988, Bucureşti) – folclorist şi muzicolog

#Postat de on februarie 24, 2021

Harry Brauner (n. 24 februarie 1908Piatra Neamț — d. 11 martie 1988București) a fost un folclorist și etnomuzicolog român, de origine evreu, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner. A fost căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante. A fost unul din cei care au descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930.

S-a născut la data de 24 februarie 1908, în Piatra Neamțjudețul Neamț. Tatăl său, un evreu care lucra ca funcționar la o fabrică de cherestea, se mută cu familia, în 1913, la Viena, de unde se întoarce în România după doi ani, stabilindu-se temporar la Brăila. În această perioadă, Harry, frații săi și sora sa învață limba germană.[1]

Între 19171918 se stabilește cu familia la București.

Între 19251929 studiază la Conservatorul din București, unde îi are ca profesori pe Dumitru Georgescu-Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie), Ștefan Popescu (dirijat cor) şi Constantin Brăiloiu (istoria muzicii).[2]

În 1928 profesorul Constantin Brăiloiu îl numește secretar al Arhivei de Folklor de pe lângă Societatea Compozitorilor, proaspăt înființată.

Între 19281929, în paralel cu studiile muzicale, urmează la Universitatea din București și cursurile de sociologie ale lui Dimitrie Gusti și de estetică ale lui Tudor Vianu.[2]

În 1929 Dimitrie Gusti, descoperindu-i pasiunea științifică față de folclorul muzical, îl include în echipa de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș, compusă din Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru ComarnescuMargareta SterianTudor Vianu, dr. Mitu Georgescu, Traian HerseniEmanoil Bucuța și Lena Constante, de care se îndrăgostește. În cadrul acestei echipe multidisciplinare, Harry Brauner și Brăiloiu se ocupau de muzică. Timp de zece ani a reușit să înregistreze circa 5000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară.[1]

Între 19291932, pentru a putea trăi, lucrează ca profesor de muzică la liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele.

Între 19321935 este profesor de muzică la liceele Sf. SavaMihai Viteazul și Matei Basarab din București. În paralel este profesor suplinitor la clasele de istoria muzicii și estetică muzicală la Conservatorul din București și la Academia de muzică religioasă.[3]

În 1933 pleacă la Paris cu o bursă, unde lucrează la Muzeul de Etnografie Trocadero, dar se și documentează asupra cercetărilor de folclor muzical sub conducerea etnomuzicologului André Schaeffner.[1][4]

Între 19361938 efectuează numeroase cercetări de teren în toată țara și se îngrijește de editarea muzicii românești pe discuri de gramofon la casele Lifa și Columbia.[5] Din 1939 este membru onorific la The English Folk Dance and Song din Londra.

Între 19401944, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fiind evreu, găsește cu greu un post de profesor de muzică la liceul evreiesc „Barbu Delavrancea” din București, avându-i colegi pe Alexandru Graur și Jacques Byck.[3]

Între 19441949 este consilier pentru folclor la Societatea Română de Radiodifuziune, îngrijindu-se de conservarea Arhivei de Folklor, al cărei director devine ulterior.

Între 19481950 este profesor de folclor muzical la Conservatorul din București,[6] devenind șef de catedră.[3]

În 1949 înființează Institutul de Folklor și, prin intervenții la Lucrețiu Pătrășcanu, obține clădirea în care să funcționeze institutul. În aceeași perioadă, în cadrul institutului, întemeiază alături de naistul Fănică Luca și violonistul Ion Luca-BănățeanuOrchestra „Barbu Lăutaru”. Este directorul Institutului de Folclor până în ianuarie 1950.

În 1950, din cauza amiciției cu Lucrețiu Pătrășcanu și a Lenei Constante cu soția ministrului, este arestat și implicat fără vină în procesul Pătrășcanu, fiind condamnat la 15 ani de închisoare (din care execută 12). Lena Constante, de asemenea nevinovată, este și ea arestată.[1]

La 25 ianuarie 1962 este eliberat din închisoare și primește domiciliu obligatoriu la Viișoara, lângă Slobozia, unde putea lucra și discuta cu alți exilați acolo și putea primi vizitele Lenei Constante, care fusese și ea eliberată din închisoare în 1962.[7]

În octombrie 1964 se căsătorește cu Lena Constante în comuna unde acesta avea domiciliu obligatoriu. În același an i se ridică domiciliul obligatoriu și revine la București. După un an cei doi divorțează, deoarece el vrea să plece în Israel. După ce renunță la plecare, cei doi se recăsătoresc.[1]

Între 19651968 este documentarist principal la Institutul de istoria artei al Academiei Române.[6]

În 1968, după rejudecarea procesului lui Părășcanu, este reabilitat și primește o pensie mizerabilă.[8][1]

În 1971 conduce primul laborator etnomuzicologic, înființat pe lângă Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.[6]

A fost colaborator la revistele „Contemporanul”, „Flacăra”, „Magazin”, „Muzica”, „Orizont”, „Revue roumaine d’histoire de l’art”, „România liberă”, „La Roumanie d’ajourd’hui”, „Sociologie românească”.

Personaj în literatură

În romanul Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda, Harry Brauner apare ca personaj, despre care se spune că era un „evreu pasionat de folclorul românesc, un om de cultură rafinat, care se străduia aproape zilnic să ne convingă de marile valori ale cântecelor noastre populare. Știa bocete de o frumusețe care te înfiora, cântece tragice de despărțire, de dor, de nuntă, unele sublime, altele brutale și grotești, cum nu auzise nimeni niciodată”.[8]

Lucrări

Volume

  • Să auzi iarba cum crește (Studii critice despre tezaurul folcloric românesc), București, Editura Eminescu, 1979, 452 p.

Studii și articole

  • „Muzica populară și învățămîntul superior”[9] în Căminul cultural, XIII, nr. 3, 1947
  • „Despre noțiunile de timp și loc în cîntecul popular romînesc”[9] în Studii, nr. 1, 1948
  • „D. G. Kiriac l’homme” în „Revue Roumaine d’Histoire de l’Art”, III, nr. 191-195, 1966
  • „Puncte de vedere. Poluarea folclorului” în România liberă, XXVIII, nr. 7908, 1970
  • „Un document folcloric tulburător” în Magazin, XIV, nr. 663, 1970
  • „Povestea unui disc” în Almanahul Magazin, nr. 1870, 1970
  • „De la Edison la magnetofonul stereo” în Almanahul Magazin, nr. 1871, 1971

Bibliografie

  • Cosma, Viorel: Muzicieni din România, vol. 1 (A-C), București, Editura Muzicală, 1989, pp. 164-166
  • Datcu, Iordan: Dicționarul etnologilor români, București, Editura Saeculum I.O., 2006, pp. 138-140
  • Datcu, Iordan: Dicționarul folcloriștilor II, Editura Litera, București, 1983, pp. 36-39
  • Marian-Bălașa, Marin: Harry Brauner, în Encyclopaedia Judaica, 4, pp. 138-139, 2005.
  • Marian-Bălașa, Marin: Harry Brauner: Field Collector, Director, Victim, and Love, în European Meetings in Ethnomusicology, 7, pp. 83–192, 2000
  • Mica, Alexandru: Harry Brauner. Între fascinația folclorului și teroarea destinului, Editura Tractus Arte, București, 560 pag., 2014 ISBN 9786066643191
  • Nicolau, Irina, Carmen Huluță: Surâsul lui Harry, Editura Ars Docendi, București, 171 pag., 1999, ISBN 9739912184
  • Sulițeanu, Ghizela: Harry Brauner – la cinci ani de la trecerea în neființă, în Revista de Etnografie și Folclor, 1993
  • Ulpiu, Vald: Harry Brauner (1908-1988), în Revista de Etnografie și Folclor, pp. 290–292, 1988.

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *