Ne puteti urmări și pe:

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad a avut reprezentare și în proba de marș, trimițând la Timișoara două atlete, respectiv Sorana Țuțu și Delia Florea, însoțite de antrenorul Lucian Bolgar. Rezultatele obținute sunt foarte bune: la individual, Sorana Țuțu a ieșit pe locul opt, în timp ce Delia Florea s-a clasat pe locul zece. Ambele au dublă legitimare – CSS Bârlad și SCM Deva – așa că s-au înscris și în proba pe echipe, unde au concurat alături de două atlete de la SCM Deva și au cucerit titlul de vicecampioane naționale și medalia de argint.

„Întotdeauna este loc de mai bine, dar pentru o primă competiție s-au descurcat bine. Marșul este o disciplină foarte grea, pe care nu oricine poate să o practice. Sorana Țuțu a fost alergătoare în probele de 1.500 și 800 de metri, însă nu a mai performat, așa că am căutat alte probe la care să se adapteze și ne-am oprit la marș, disciplină pe care o practică de vreo trei ani. A luat-o treptat, până a învățat pasul de marș, iar acum începem să concurăm la toate campionatele de marș. Delia Florea face atletism de vreo trei ani, însă nu prea a participat la competiții. Acum doi ani, a ieșit pe locul cinci în proba de 3.000 de metri la Campionatul Național de Junioare 3 de la Pitești”, a declarat Lucian Bolgar, antrenorul fetelor.

Ne puteti urmări și pe: