





Alertă în București, după ce în cursul serii de duminică a izbucnit un incendiu în secția ATI a Spitalului Marius Nasta. Din primele informații, un ventilator a luat foc. Pompierii au intervenit de urgență.
Ministrul Vlad Voiculescu, ajuns la fața locului, a spus că este vorba de un generator de curent care a scos fum, posibil în urma unei pene de curent.
În interiorul unității mobile erau 7 pacienți (5 dintre aceștia fiind intubați), care nu au fost răniți. Din primele informații au intervenit 8 autospeciale de stingere, 8 SMURD. În acest moment nu se mai observă degajare de fum și se fac verificări pentru identificarea focarului.
Preventiv, cei 7 pacienți vor fi relocați în cadrul altor secții din spital, mai anunță pompierii.
Ce a transmis cel care a sunat la 112
Cel care a sunat la 112 a spus că există flacăra în partea superioară la caravana mobilă, au intervenit 8 mașini de stingere, autoscara, ambulanță cu medic, echipaje de prim ajutor. În caravana mobila ATI de la Marius Nasta erau 7 pacienți, care acum nu sunt în pericol.
Ne puteti urmări și pe:



